Proteste masive, dar nu împotrivă, ci pentru … Experții IPN

Șeful statului, Igor Dodon, anunță o toamnă fierbinte. În cadrul emisiunii „Acces direct”, de la postul de televiziune NTV Moldova, el a declarat următoarele: „Eu consider că în toamnă socialiștii trebuie să iasă la proteste masive, dar nu împotriva unuia sau altuia, trebuie să iasă să le explice oamenilor cine a fost în ultimii nouă ani la guvernare”. Stranie declarație. Înțelegem că, în orice caz, protestele masive sunt evenimente de rezonanță și ele, în mod necesar, atrag atenția opiniei publice. Dar atenția, deocamdată, ne-o atrage asigurarea șefului statului că, identificându-i pe cei care s-au aflat la guvernare ultimii nouă ani, preconizatele proteste masive nu vor fi îndreptate împotriva lor?! Așadar, cel mai probabil, se preconizează niște simple manifestații propagandistice, îndreptate spre ridicarea furiei maselor. Cum se face asta știm de la nemuritorii Ilf și Petrov. Doar se apropie alegerile parlamentare.

Dar să admitem că la protestele masive va participa un număr de manifestanți similar cu cel de la protestele masive din septembrie 2017. Curiozitatea care se ivește se referă la ce ar putea afla nou manifestanții de la organizatorii socialiști ai protestelor? Doar toate lucrurile care puteau fi spuse despre actuala guvernare, fie că îi calculăm termenul de aflare la putere din 2009, fie că îi calculăm acest termen din ianuarie 2016, au fost explicate de socialiști acum doi ani, în toamna anului 2016. Iată această ultimă constatare e în măsură să ne explice – de ce protestele masive nu vor fi împotriva unuia sau altuia, ci pentru .... Vorba e că după acele explicații, însușite perfect de către cetățeni, exponentul  socialiștilor, Igor Dodon, a devenit șef al statului, deci – parte a guvernării. Evident, protestele masive, pe care le anunță, nu pot fi îndreptate împotriva guvernării. Mai cu seamă că victoria socialistului Igor Dodon la prezidențiale a fost obținută, inclusiv, cu suportul incontestabil al propagandei media-holding-ului Partidului Democrat din Moldova (PDM) de guvernământ.

În aceste circumstanțe, poate are sens ca la anunțatele proteste masive ale socialiștilor cetățenilor să li se explice: cine a inventat istoria cu cei 30 mii de sirieni care urmau să ajungă în Moldova, dacă ar fi câștigat contracandidatul domnului Dodon; cine a vehiculat la turații nebune acea făcătură propagandistică; cine a fost pedepsit pentru răspândirea fake news-urilor respective?  Dar asta nu e totul ce ar trebui să le amintească socialiștii participanților la protestele masive din toamnă. Dacă s-a anunțat că se va deconspira activitatea guvernării din ultimii nouă ani, atunci este foarte important să li se amintească și să li se explice cetățenilor – ce s-a întâmplat, de fapt, la 16 martie 2012. Doar șase ani în urmă, care se cuprind în cei nouă supuși preconizatei deconspirări. Doar atunci a existat cea mai mare șansă ca socialiștii să procedeze așa încât astăzi despre actuala guvernarea, în toate variațiile sale, să nu-și mai amintească nimeni. Trei voturi rupte de la fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) de transfigurații socialiști – Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și colega lor, Veronica Abramciuc, au prelungit viața guvernării cu încă șase ani, până în prezent. Acesta este un adevăr incontestabil și despre asta ar fi trebuit să se vorbească la protestele masive din toamnă. Numai că acest lucru nu se va întâmpla. Doar activitățile propagandistice nu urmăresc elucidarea faptelor, ci manipularea opiniei publice prin distorsiunea lor sau omiterea evenimentelor importante.

Socialiștii înțeleg că ar fi ridicoli, dacă și-ar îndrepta protestele împotriva opoziției pro-europene, mai ales că aceasta și așa este bătută fără milă de mașinăria propagandistică a guvernări. Totuși, socialiștii ar avea cu ce speria opoziția pro-europeană. Doar șeful statului a anunțat întreaga lume că planifică dezvoltarea strategică a Republicii Moldova după cum urmează: Scopul nostru constă în a moderniza și dezvolta Republica Moldova. Reformele urmează a fi implementate exclusiv pentru binele poporului. Urmează să elaborăm un plan strategic al reformelor în așa fel, încât atunci când se va pune în dezbatere subiectul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, țara să fie pregătită din toate punctele de vedere. Așadar, opoziția ar putea rămâne fără mesaj la parlamentarele ce bat la ușă. Și protestatarii socialiști trebuie informați despre noile perspective de confiscare a electoratului opoziției.

Acum, dacă protestul masiv al socialiștilor nu poate fi îndreptat nici împotriva guvernări și nici împotriva opoziției, poate are rost să fie îndreptat împotriva Partidului Șor? Doar liderul acestei formațiuni se laudă că prin intermediul magazinelor sociale „Merișor” a atras de partea sa peste 200 mii de susținători din păturile socialmente vulnerabile. Iar aceștia, în mare parte, sunt alegătorii tradiționali ai socialiștilor. Mai mult, activitatea comercială a Partidului Șor, prin intermediul „magazinelor sociale”, se înscrie perfect în prevederile Codului penal, referitoare la coruperea alegătorilor. Însă nu pot socialiștii să-și îndrepte protestele împotriva așa-ziselor acțiunilor de caritatea ale Partidului Șor. Vorba e că socialiștii fac exact același lucru prin intermediul fundațiilor „Soluția” și „Din Suflet”. Deci, protestul împotriva lui Șor se poate întoarce ca bumerangul înapoi.  

Așadar, vom avea la toamnă proteste masive, care de fapt nu vor și proteste, ci ritualuri de ridicare a furiei maselor. Putem intui că la preconizatele manifestații ale socialiștilor se va vorbi din abundență despre piedicile pe care guvernarea le-a ridicat în calea activității șefului statului. Doar manifestațiile vor coincide cu expirarea a jumătate din mandatul prezidențial al șefului statului! Ce le poate el spune nou cetățenilor căror le-a explicate exact acum doi ani ce reprezintă actuala guvernare? Nimic! Deci, trebuie să le explice de ce lucrurile nu s-au mișcat din loc sau și mai rău - au degradat. Se întrevede și concluzia pe care socialiștii vor încerca s-o inoculeze în mințile oamenilor – e nevoie ca ei să fie votați masiv și la apropiatele parlamentare și iaca atunci... 

Experții IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.