Protestatarii trebuie să se abţină de la violenţe, experţi

Protestatarii trebuie să se abţină de la violenţe şi să nu se lase provocaţi. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

Ecaterina Mardarovici, preşedinta Clubului politic al femeilor „50 la 50”, a  condamnat acţiunile de violenţă din faţa Parlamentului. „Regret că este o combinaţie a luptei dintre două interese. Eu respect dreptul acestor oameni la proteste. Dar protestele violente nu duc la rezultatele aşteptate”, a opinat Mardarovici.

Sergiu Mocanu, liderul Mişcării Antimafie, spune că lupta principală se duce între clanurile oligarhice. „Sunt unul din cei care cel mai mult doreşte să pice această guvernare. Timp de mai bine de cinci ani am declarat de la toate tribunele despre pericolul Plahotniuc. Trăim vremuri dramatice. Filat a bătut palma cu Plahotniuc. Îmi pare rău de oamenii care se expun. Avem nevoie de un răgaz. Acum asistăm la o luptă dintre clanurile oligarhice”, a spus Mocanu.

Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului, CReDO,  crede că printre protestatari au fost infiltraţi provocatori. „95 la sută dintre protestatari sunt paşnici. Dar sunt în jur de 200 de persoane care se comportă provocator. Se încearcă aruncarea unei umbre asupra unui protest paşnic”, a spus  Ostaf.

Editorialistul Nicolae Negru consideră vinovată guvernarea de declanşarea protestelor în masă. „Vina cea mare o poartă clasa politică de la guvernare. Au tratat cu dispreţ şi aroganţă pe parcursul a mai multor luni mesajele protestatarilor”, a spus jurnalistul.

Ion Dron, preşedintele Centrului de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice, condamnă acţiunile violente ale unor protestatari. „Cred că asistăm la o lovitură de stat. Nu se ştie, dacă lucrurile vor deraia, se poate întâmpla orice. Cine putea să prevadă că după 6 aprilie 2009, când oamenii au ieşit cu lumânări, vor avea loc astfel de violenţe? Din păcate, oamenii noştri, în special politicienii, nu au învăţat lecţia 7 aprilie”, a declarat Dron.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE