Protest la ANRE: Tarife mai mici pentru gazele naturale! Vrem să plătim prețul real!

Membri și simpatizanți ai Partidului Acțiune și Solidaritate au cerut Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică urgentarea revizuirii tarifelor pe care le plătesc consumatorii pentru gazele naturale. Demersul a fost făcut la o acțiune publică desfășurată, marți, în fața sediului instituției, și a fost susținut și printr-o cerere semnată de 1200 de petiționari, transmite IPN.

„Am venit să-i întrebăm când o să scadă prețurile la gaze. Din cauza tarifului mare la gaze, achităm tarife mari și pentru energia termică. Îi rugăm pe reprezentanții ANRE să iasă aici, în față, și să ne spună când vor scădea tariful la gaze. Noi nu avem de gând să așteptăm până vin alegerile”, a declarat o protestară prezentă la acțiune.

Președinta PAS, Maia Sandu, a depus la ANRE cererea cu cele 1200 de semnături pentru urgentarea revizuirii tarifelor. „Vedem o guvernare care ne acuză de populism atunci când le arătăm greșelile și care vrea să folosească această situație în campania electorală. Ei vor să opereze aceste modificări mai aproape de alegerile parlamentare, ca unii oamenii să creadă că este o pomană a Partidului Democrat. Noi nu avem nevoie de pomeni, noi vrem să plătim prețul real, nu unul exagerat”, a declarat Maia Sandu.

Protestatarii au operat cu cifre ale unor experți în energetică care spun că, din moment ce prețul la importul gazelor a scăzut, dar tarifele nu au fost ajustate, consumatorii au plătit în plus 1,5 miliarde lei.

„Tarifele trebuie să reflecte costurile reale. Aveți dreptate când spuneți că managementul instituției are salarii foarte mari. Comunitate internațională cerea salarii mari întocmai ca să nu se vândă unor agenți economici sau unei industrii. Aceste lucruri nu s-au întâmplat, căci avem o agenție care nu implementează legea și nu ține cont de interesul cetățeanului. Tariful trebuie să fie ajustat aşa cum prevede legea, dar nu aşa cum vrea Moldovagaz şi premierul Filip”, a mai spus Maia Sandu, președinta PAS.

Experții independenți în energetică spun că există premise pentru micșorarea tarifelor la gaze cu 30%. Premierul Pavel Filip a căzut de acord că ar exista premise pentru o scădere cu până la 20% a tarifelor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.