Protest cu cratițe în centrul capitalei

Membrii și simpatizanții Partidului Comuniștilor și ai Partidului Șor au protestat astăzi în centrul capitalei cu ustensile de bucătărie, declarând politicile guvernării drept antisociale. Potrivit lor, din cauza sărăciei din țară, oamenii au ajuns să nu mai aibă ce pune pe masă, transmite IPN.

Participanții la acțiune s-au deplasat în marș pe la toate cele trei instituții de stat – Parlament, Președinție și Guvern,  lovind cu lingurile și furculițele în cratițele goale. Ei au acuzat guvernarea că, în loc să caute soluții pentru a ajuta populația, îi îndeamnă oamenii să strângă cureaua și să economisească și mai mult.



„Din păcate, trăim timpuri când vorbim doar despre sărăcie, lipsa banilor, despre coșul de consum, care practic nu există, despre frigiderele noastre pe care nu mai are sens să le deschidem. Lucrurile se înrăutățesc în fiecare zi. Criza se aprofundează, iar guvernarea PAS, în frunte cu Maia Sandu, nu face nimic. Vedem că pe ordinea de zi a Parlamentului se votează doar legi în interesele lor și care nu au nimic în comun cu îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”, a declarat deputatul Partidului Șor, Marina Tauber, în fața manifestanților.

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Diana Caraman, a menționat că guvernarea lucrează pentru interese străine și în detrimentul cetățenilor moldoveni. „Ne-am adunat aici pentru a le aminti celor de la guvernare la ce zile au adus cetățenii țării. Să le amintim că trebuie să respecte legea supremă a țării și să nu asculte ce spun demnitarii internaționali, dar să asculte cetățenii Republicii Moldova, cei care i-au ales în funcții și cărora le-au promis multe, dar nu au realizat nimic”, a spus deputata.



„Suntem siguri că, mai devreme sau mai târziu, această guvernare va fi dată jos. Ei nu au niciun interes pentru binele oamenilor. Votează în Parlament tot felul de legi stupide, care nu au nimic în comun cu nevoile oamenilor. Se laudă că au ridicat pensia la 2 mii de lei, dar Fracțiunea noastră parlamentară încă atunci striga în gura mare de la tribuna legislativului că inflația va fi mare și această pensie nu va ajunge pentru nimic”, a declarat deputatul Partidului Șor, Vadim Fotescu.

Cetățenii prezenți la acțiune susțin că „vremurile bune” promise de PAS au devenit insuportabile, iar singura soluție pe care o mai au cetățenii este să dea jos această guvernare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.