Proprietățile de peste hotare ale fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc, estimate la peste 160 de milioane de lei, urmează a fi puse sub sechestru de către autoritățile din România, Franța și Elveția. Procuratura Generală menționează că acest lucru urmează să se întâmple după ce au fost adminsitrate probe suplimentare și după ce a convins magistrații că anume Vlad Plahotniuc este beneficiarul efectiv al acestor bunuri, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă al instituției se menționează că este vorba despre vilele învinuitului din Elveția, Franța și România, cinci autoturisme și o barcă – înregistrate în Elveția. Setul de acte, cu traducerile de rigoare, au fost expediate autorităților din cele trei state pentru a fi puse în executare.
La fel, urmează a fi sechestrate nouă apartamente, înregistrate pe numele soției acestuia, precum și patru autoturisme – înregistrate în Republica Moldova.
La începutul verii, Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Ciocana, a admis doar unul din cele șase demersuri depuse de procurori, dispunând aplicarea sechestrului pe zece imobile, estimate la circa 33 de milioane de lei.
Toate proprietățile învinuitului, aflate pe teritoriul Republicii Moldova, deja au fost sechestrate.
Potrivit PG, inculpatul a fost dat în urmărire după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: „crearea și conducerea unei organizații criminale”, „escrocherie” și „spălare de bani”, săvârșite în proporții deosebit de mari.