Unele grupuri de iniţiativă utilizează resurse administrative în campaniile de colectare a semnăturilor pentru susţinerea candidaţilor la funcţia de preşedinte. Totodată, există cazuri de colectare a semnăturilor de către persoane neautorizate, dar şi cazuri în care se evită reflectarea cheltuielilor reale în procesul de colectare a semnăturilor. Acestea sunt câteva dintre constatările Misiunii Promo-LEX de Observare a alegerilor preşedintelui din 30 octombrie, care a prezentat joi, 15 septembrie, raportul nr. 2 de monitorizare, transmite IPN.
Observatorii notează că, în perioada monitorizării, Comisia Electorală Centrală a manifestat un nivel sporit de activitate, adoptând actele necesare respectării Programului calendaristic. Totuşi, Misiunea de observare consideră că, în ziua de 3 septembrie, CEC putea să activeze în vederea realizării sarcinilor, inclusiv să primească acte pentru înregistrarea grupurilor de iniţiativă, dar nu şi să înregistreze candidaţii la funcţia de preşedinte, deoarece în acest fel, indirect, a favorizat candidatul Partidului Democrat, Marian Lupu.
Observatorii au sesizat cazuri ce pot fi calificate drept utilizare a resurselor administrative în procesul de colectare a semnăturilor în favoarea a patru candidaţi desemnaţi: Marian Lupu, Mihai Ghimpu (PL), Iurie Leancă (PPEM) şi Igor Dodon (PSRM). Astfel, grupul de iniţiativă al candidatului Marian Lupu a colectat semnături în 311 localităţi conduse de primari ai PDM, ceea ce constituie circa 75,12 % din totalul celor 414 localităţi în care au fost colectate semnături. În cel puţin două cazuri, colectarea semnăturilor în susţinerea lui Marian Lupu s-a desfăşurat în incinta autorităţilor şi instituţiilor publice – primărie, şcoală, grădiniţă.
De asemenea, potrivit observatorilor, a fost constatată utilizarea resurselor administrative de către Valeriu Munteanu, ministrul mediului, care a participat în timpul orelor de serviciu la recepţionarea şi depunerea listelor de subscripţie pentru candidatul Mihai Ghimpu. Observatorii au mai sesizat două cazuri de utilizare a funcţiei în procesul de depunere a listelor de subscripţie în timpul programului de lucru: în susţinerea candidatului Iurie Leancă, de către vicepreşedintele raionului Cantemir, şi în susţinerea candidatului Igor Dodon, de către doi asistenţi sociali.
Promo-LEX observă că, pentru perioada monitorizată, atât partidele politice, cât şi candidaţii care şi-au anunţat intenţia de a participa la alegerile din 30 octombrie, au intensificat activităţile cu tentă electorală. Astfel, de către observatori au fost constatate cel puţin 27 de activităţi cu tentă electorală în favoarea a opt partide politice şi potenţiali concurenţi –PSRM, Partidul Politica Partidul Nostru, PDM, Valeriu Ghileţchi, PPEM, Partidul Politic Platforma Demnitate şi Adevăr, Partidul Acţiune şi Solidaritate.
La capitolul raportării finanţelor, în perioada de raportare, 3 grupuri de iniţiativă care au prezentat la CEC listele de subscripţie, au declarat în rapoartele financiare totalizatoare cheltuieli mai mici decât cele estimate de Promo-LEX sau au depus declaraţii precum că nu au avut cheltuieli.
Misiunea de observare Promo-LEX cuprinde 42 observatori pe termen lung, care vor monitoriza procesul electoral în toate circumscripţiile electorale din Republica Moldova în perioada 31 august – 30 noiembrie.