Proiectul SMURD 2 va fi implementat în Republica Moldova

Un proiect transfrontalier, SMURD 2, valoarea căruia este de 10 milioane de euro, va fi implementat în Republica Moldova în perioada 2019-2022. Contractul de grant pentru finanțarea de către Comisia Europeană a proiectului derulat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din Republica Moldova, în parteneriat cu instituţii de profil din România, a fost semnat la București, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al IGSU se spune că proiectul prevede reconstrucţia şi operaţionalizarea a două puncte de operare SMURD în raioanele Ungheni și Cantemir. Totodată, este prevăzută și construcţia a patru platforme de aterizare-decolare pentru elicopterele SMURD în preajma a patru spitale din Chișinău, Bălți și Cahul.

Potrivit comunicatului, urmează să fie achiziționate paisprezece autospeciale dotate cu echipament medical performant pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea pacienților la spital, dar şi pentru efectuarea lucrărilor de descarecerare şi salvare. Totodată, se planifică îmbunătățirea cadrului juridic privind desfășurarea intervențiilor transfrontaliere.

Proiectul SMURD 2 este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.