Ghidul informativ și mai multe hărți de risc la cutremure de pământ, alunecări de teren și inundații în zona test – orașul Ungheni din Republica Moldova și comuna Ungheni din România – vor ajuta populația în gestionarea riscurilor provocate de dezastrele naturale. Acestea au fost elaborate în cadrul proiectului „Rețele integrate de management a riscului de hazard/Integrated Networks for Hazard Risk Management (HAZARM)”, implementat de Universitatea Tehnică din Moldova, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi și Institutul de Geologie și Seismologie din Moldova.
Într-o conferință de presă la IPN, Alina Nicuța-Precul, lider de proiect, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, a remarcat că parteneriatul și-a propus să creeze o rețea de cercetători în domeniul dezastrelor naturale. De asemenea, și-a propus realizarea unor hărți de hazarde naturale, precum și a unui ghid transfrontalier de management al hazardelor naturale.
Beneficiarii proiectului sunt primăriile celor două localități. Hărțile și ghidul urmează a fi puse la dispoziția APL-urilor online și în format tradițional.
Informațiile care pot fi găsite în ghid se referă la modul în care o persoană trebuie să știe să acționeze în cazul unui dezastru natural pentru a evita panica și haosul.
Igor Nicoară, director al Institutului de Geologie și Seismologie din Moldova, a menționat că nerespectarea tehnicii securității și panica creează de la 80% din pierderi în cazul eventualelor dezastre naturale și tehnogene. De aceea și are loc instruire populației. În ghid sunt propuse reguli simple pentru oameni ca să reducă riscurile provocate de dezastre naturale.
Livia Nistor-Lopatenco, decanul Facultății Construcție, Geodezie și Cadastru la UTM, a remarcat că echipa de la UTM a fost alcătuită de 13 persoane, cercetători științifici, specialiști în domeniu. Măsurătorile topogeodezice s-au făcut în teren cu ajutorul echipamentului modern de la UTM. Specialiștii din Moldova au participat și la măsurători în România, iar cei din România au patriciat la măsurători în Moldova.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.