Op-Ed
	Dar pentru a îndeplini cu succes această misiune este nevoie de un proiect de Țară pan-românesc, care trebuie bine articulat și cu insistență inteligentă promovat în marele cancelarii politice ale lumii...
Anatol Țăranu

Republica Moldova și-a asumat un set de reforme majore, de la justiție la economie și de la infrastructură la zona de securitate. Toate sunt subsumate cererii de integrare în UE și ruperii de moștenirea pro-rusă. În ciuda ajutorului major dat de România și de alți parteneri occidentali, unele reforme trenează și creează nemulțumiri în societate în raport cu partidul de guvernământ PAS. Dacă această tendință în promovarea reformei se va menține mult timp, consecințele ei se vor resimți cu siguranță în viitoarele scrutine electorale. Nefiind exclusă nici revizuirea cursului de integrare europeană, în caz dacă la guvernare în Republica Moldova acced forțele pro-ruse.

În Europa, la pachet cu Ucraina și după victoria Ucrainei

Guvernarea Maia Sandu – PAS încearcă să consolideze societatea moldovenească, care este profund fragmentată după mai multe criterii, în baza asumării de către majoritatea cetățenilor moldoveni a valorilor și obiectivului legate de integrarea în Uniunea Europeană. La etapa actuală succesul acestui proiect de țară este asociat cu obținerea calității de candidat la aderare, iar scopul major pentru viitorul imediat se identifică cu începutul negocierilor pentru admiterea în UE a Republicii Moldova. Iar obiectivul final de obținere a calității de membru al UE este anunțat de către actuala guvernare pentru anul 2030. Calea integrării europene prin punerea în practică a proiectului Unirii cu România este supusă moratoriului de către guvernarea PAS, până la momentul acumulării în societatea moldovenească a adeziunii majoritare a cetățenilor moldoveni la această idee.

Astăzi Republica Moldova merge spre UE la pachet cu Ucraina, care se găsește într-un istovitor război de uzură cu Rusia. În atitudinea față de acest război Republica Moldova a făcut o alegere principială, solidarizând-se cu poporul ucrainean și blamând agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Prin această atitudine politic asumată, Chișinăul invariabil va avea rolul și locul său în viitorul aranjament de pace, cu care se va finaliza războiul. Problema constă în detaliile acestei viitoare combinații postbelice, pe care astăzi putem doar s-o intuim în variante probabile.

Varianta cea mai fericită  pentru Republica Moldova constă în victoria Ucrainei în război, ceea ce va duce la limitarea dură a ambițiilor imperialiste ale Rusiei în spațiul post-sovietic. Se pare că anume pe acest scenariu fericit își construiește politica externă, dar și cea internă actuala guvernare de la Chișinău. Însă evoluțiile din ultimele luni pe teatrul de război din Ucraina ridică semne de întrebare serioase privind probabilitatea unei victorii categorice a Ucrainei în confruntarea militară cu Rusia lui Putin. Această stare de incertitudine privind finalitatea războiului devine tot mai familiară pentru elitele politice occidentale,
antrenate masiv în susținerea Ucrainei.

A doua variantă pentru sfârșitul războiului

În acest context, atenția experților a fost atrasă de un lung interviu, recent acordat ziarului Le Figaro de către Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Franței, care continuă să joace încă un rol important în politica țării sale. În acest interviu, după ce a vorbit despre politica internă a Franței și cazierul său penal, Sarkozy a povestit cum în 2008 l-a convins pe Vladimir Putin să retragă tancurile din apropierea Tbilisi - și de ce este convins de necesitatea unui dialog cu președintele rus privind războiul din Ucraina. Sarkozy, în special, a ținut să reitereze poziția sa mai veche împotriva intrării Ucrainei în Uniunea Europeană și NATO.

Sarkozy a amintit despre dezacorduri profunde cu Vladimir Putin, pe care le-a avut în timpul când deținea președinția Consiliului Uniunii Europene în 2008. Dar a amintit și despre eforturile pe cale le-a depus împreună cu Angela Merkel, privind trasarea „liniilor roșii”, care urmau a fi respectate de toți. Ca rezultat, Putin a fost convins să retragă tancurile, care se aflau la 25 de kilometri de Tbilisi în timpul invaziei ruse în Georgia, dar, în același timp, Franța și Germania au refuzat să susțină atunci alăturarea Ucrainei și Georgiei la NATO, în ciuda presiunii puternice din partea Statelor Unite.

Ex-președintele Franței este convins că Europa va fi nevoită să-și clarifice strategia, mai ales în condițiile dacă războiul continuă. El afirmă că diplomația, discuția, schimbul de opinii rămân singurele mijloace de a găsi o soluție acceptabilă. Fostul lider francez este de părerea că, fără compromis, nimic nu va funcționa și există riscul ca în orice moment totul să scape de sub control, iar butoiul de pulbere al războiului poate duce la consecințe grave pentru toată omenirea.

De fapt, Sarkozy creionează o a doua variantă a evoluției situației privind războiul din Ucraina, fiind convins că Ucraina, în final, nu va adera la Uniunea Europeană și NATO, fiindcă rolul Ucrainei este de a fi o punte între Vest și Est. Iar promisiunile de aderare făcute Ucrainei sunt false și care nu vor fi respectate precum promisiunile făcute Turciei de zeci de ani. Soluția Sarkozy constă în neutralitatea Ucrainei, care trebuie să fie asigurată prin acorduri internaționale ce ar oferi garanții de securitate de urgență pentru a o proteja împotriva oricărui risc de noi agresiuni.

Cât sprijin are „varianta Sarkozy”

Poziția Sarkozy față de războiul din Ucraina a fost dur criticată de o parte a presei franceze, dar ea este departe de a fi una singulară în amalgamul politic al Occidentului. Prelungirea războiului provoacă sindromul extenuării în societățile occidentale, de care în mod hotărâtor depinde rezistența Ucrainei. După cum relatează The Wall Street Journal, citând oficiali nenumiți din Occident, SUA și aliații săi europeni cheie, cum ar fi Germania, vor să prevină o victorie a Rusiei, dar se tem de costurile și riscurile implicate de a ajuta Ucraina să câștige definitiv războiul. Materialul mai spune că, în conversațiile private, mulți oficiali occidentali nu cred că Statele Unite și aliații săi pot lăsa în sarcina Kievului să determine scopul final de a pune capăt războiului.

Printre temerile oficialilor amintiți se numără, după cum scrie The Wall Street Journal, și acelea că „obiectivele maximaliste” ale Ucrainei garantează un război la nesfârșit și, prin urmare, ieșirea din această situație ar putea fi realizată prin oferirea Ucrainei unui acord conținând clauza acceptării pierderii efective a unei părți a teritoriului în schimbul aderării la NATO sau UE, sau promisiunea unei asistențe militare și economice pe termen lung. Publicația mai explică această gândire ca o dorință existentă în Occident de a limita conflictul, ale cărui unde de șoc sunt resimțite în economia globală, precum și incertitudinea cu privire la cât timp vor menține alegătorii occidentali nivelul actual de asistență pentru Kiev și neîncrederea că Ucraina va putea expulza complet trupele ruse de pe teritoriul său.

Bucureștiul și Chișinăul iau în calcul ambele variante?

Întrebarea arzătoare pentru Chișinău, dar și pentru București în această perspectivă se rezumă la înțelegerea faptului, dacă în ambele capitale românești se fac calcule sustenabile, reieșind din probabilitatea evoluției situației după varianta a doua, când pacea va fi negociată nu doar între Kiev și Moscova, dar și într-un dialog strategic între aliații NATO cu Rusia privind controlul armelor și arhitectura europeană largă de securitate. Iar această variantă a garantării păcii în Ucraina, dar și în Europa per ansamblu, presupune anumite compromisuri intereselor Rusiei, inclusiv pe dimensiunea spațiului post-sovietic, influența geopolitică asupra căruia este atât de mult râvnită de Moscova. Sunt asigurați românii, în probabilitatea acestei variante a evoluției situației, că pacea și securitatea Europei Mari nu va fi achitată cu moneda măruntă a păstrării spațiului Republicii Moldova în sfera de influență rusească? Deocamdată, răspunsul la această întrebare se pretează a fi extrem de evazivă, riscând să-i găsească pe români în postura de observatori statici la viitoarea masă de negocieri privind aranjamentul geopolitic postbelic european.

Din această perspectivă românii nu ar trebui să-și facă iluzii privind respectarea intereselor lor naționale în Europa extinsă. Desigur, nimeni în UE și NATO nu are atitudini ostile Republicii Moldova și, cu atât mai mult, României. Dar interesul major al securității pan-europene postbelice ar putea să nu coreleze perfect cu interesul restabilirii unității naționale românești, renunțarea la care echivalează cu degradarea vitalității națiunii. Clasa politică de pe ambele maluri ale Prutului are misiunea de a apăra și promova interesul unității naționale a românilor la nivel internațional. Dar pentru a îndeplini cu succes această misiune este nevoie de un proiect de Țară panromânesc, care trebuie bine articulat și cu insistență inteligentă promovat în marele cancelarii politice ale lumii. Un asemenea proiect de țară presupune decuplarea procesului de integrare europeană pentru Republica Moldova de cel al Ucrainei, Moldova uzând de posibilitatea unică de aderare la UE prin Unirea cu România. Însă, deocamdată, nici Bucureștiul și nici Chișinăul oficial nu dau dovada înțelegerii necesității cruciale a proiectului pan-românesc de Țară, irosind impardonabil timpul ofertei istorice a momentului, care deschide oportunități limitate în timp pentru înfăptuirea idealului unității naționale românești.    

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.