Republica Moldova şi România sunt în discuţii pentru iniţierea unui proiect de monitorizare a calităţii aerului. Proiectul presupune instalarea unor staţii de monitorizare a calităţii aerului în regim real în municipiile Bălţi, Chişinău şi în oraşul Cahul, zonele cele mai aglomerate din ţară.
Şefa Centrului de monitoring al calităţii aerului atmosferic şi radioactivităţii mediului, Violeta Balan, a declarat, pentru IPN, că partea română va oferi sprijin la instalarea echipamentului de monitorizare. Datele vor fi actualizate în permanenţă şi vor fi comparate cu cele din alte oraşe europene.
„Când vor interveni schimbări în modificarea nivelului de poluanţi în aer, populaţia va putea fi informată în regim real. Important este să avem echipamentul care monitorizează calitatea aerului. Echipamentul va fi procurat cu ajutorul financiar al României. Deocamdată nu se ştie care vor fi sumele alocate”, a spus Violeta Balan.
Potrivit specialistei, calitatea aerului prezintă o problemă serioasă, mai ales în urbe, în perioada caldă a anului. 90% din sursele de poluare sunt gazele de eşapament. Concentraţia de particule nocive afectează sistemul pulmonar şi cardiovascular. O problemă serioasă sunt şi concentraţiile de metale grele în aer, care nu sunt monitorizate în prezent din cauza lipsei de echipament necesar.
Şefa Centrului de monitoring al calităţii aerului atmosferic şi radioactivităţii mediului spune că în capitală este nevoie de 3 staţii de monitorizare. Acestea ar trebui să fie instalate în zona în care este cel mai mare flux de automobile, în una industrializată şi într-o zonă verde, pentru comparaţie. În prezent, specialiştii colectează manual probele de aer, care mai apoi sunt verificate în condiţii de laborator. Staţiile moderne fac acest lucru în locul oamenilor şi oferă informaţii în timp real.
O staţie de monitorizare a calităţii aerului costă în jur de 200 de mii de euro.