Proiect de avertizare timpurie în caz de inundații

La Edineț a fost lansat un proiect care prevede dezvoltarea unui sistem teritorial de avertizare timpurie în caz de inundații în regiunile râului Prut. Proiectul va fi implementat în zonele cu pericol de inundații și va contribui la micșorarea impactului inundațiilor asupra populației, transmite IPN.

Proiectul va avea impact asupra localităților Criva, Drepcăuți, Șirăuți și Lipcani din Republica Moldova, dar și regiunile Odesa, Cernăuți și Vinița din Ucraina. Potrivit programului, sistemul de înștiințare timpurie va preveni pierderile de vieți omenești și va minimaliza prejudiciul material în caz de situații excepționale.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență menționează că proiectul va dura până în luna februarie 2019, iar la finalul acestuia, sistemul de înștiințare timpurie urmează să fie funcțional. Valoarea proiectului este de 330 de mii de euro, bani alocați de Uniunea Europeană prin intermediul PNUD în Moldova.

Sisteme similare de înștiințare timpurii pentru alertarea populației în caz de inundații sunt utilizate în România, Slovacia și Germania.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.