Municipalitatea a dezvoltat și implementează în Chișinău un șir de programe sociale care vin în susținerea familiilor. Acestea se axează pe politici de prevenire a separării copilului de familie, politici de protecție socială a familiilor vulnerabile, a vârstnicilor, politici ocupaționale și de protecție a salariaților în câmpul muncii, dar și pe politici de prevenire și combatere a violenței în familie, transmite IPN.
Unul dintre programe vine să susțină cuplurile longevive din municipiul Chișinău. Primăria Chișinău acordă un suport financiar de 5700 de lei cuplurilor care au marcat jubileul de 50 de ani de la înregistrarea căsătoriei, 7500 de lei – cuplurilor care au sărbătorit 60 de ani de la înregistrarea căsătoriei și 10 000 de lei – celor care au sărbătorit 70 de ani de la înregistrarea căsătoriei.
Autoritățile locale promovează și politicii de sănătate și asistență socială centrate pe familiile vulnerabile din municipiu, inclusiv familiile cu mulți copii, familiile monoparentale, copii cu dizabilități etc. Sunt acordate servicii de alimentare. De exemplu, în anul trecut, aproape 100 de familii au beneficiat de prânzuri calde. De asemenea, cu sprijinul partenerilor, a fost acordată și asistență umanitară pentru circa 8000 familii vulnerabile.
Echipa mobilă a prestat servicii sociale, cum ar fi consiliere, recuperare și reabilitare psihosocială la domiciliul persoanelor cu dizabilități, precum și consiliere și suport membrilor familiei, persoanelor implicate în procesul de incluziune a acestora.
În capitală sunt prestate și servicii sociale de zi în cadrul centrelor START și ADIR. Aici se oferă suport familiilor care au copii adulți cu dizabilități de intelect și tulburări din spectrul autismului pentru a îmbunătăți abilitățile acestora de auto-deservire și independență. De asemenea, sunt oferite servicii integrate de asistență specializată persoanelor care trăiesc cu HIV și familiilor acestora.
În Chișinău sunt prestat și servicii de orientare pentru persoanele fără domiciliul stabil. Anual, în cadrul Centrului de găzduire și orientare sunt prestate servicii pentru circa 500 persoane fără adăpost, dintre care prin serviciile de orientare 30% anual sunt integrați în familie.
Municipalitatea mai implementează și programe de susținere financiară pentru familiile vulnerabile. Sunt acordate ajutoare materiale în baza cererilor și necesităților evaluate, precum și prin intermediul programelor cu destinație specială – pentru familiile care cresc și educă copii minori cu dizabilitate, familii cu mulți copii, familii monoparentale. Anual, circa 8 mii de copii din familii defavorizate sunt pregătiți pentru anul școlar. De asemenea, cu ocazia mai multor sărbători, se acordă ajutoare materiale pentru părinții cu copii cu cerințe educaționale speciale. Se mai implementează un program prin care Primăria municipiului Chișinău asigură acordarea unui sprijin financiar de 2000 de lei la nașterea copiilor.
Totodată, Primăria Chișinău a pus un accent deosebit pe domeniul de prevenire a separării copilului de familie prin dezvoltarea mai multor servicii sociale care vin în suportul și sprijinul familiilor aflate în dificultate și copiilor în situație de risc. Serviciile create, dezvoltate și consolidate sunt un răspuns prompt și punctat la necesitățile familiilor și copiilor din municipiul Chișinău care se află în situație de dificultate sau risc.