Procurorii au finalizat prezentarea probelor în susținerea învinuirii în privința fostului președinte, Igor Dodon, lider al Partidului Socialiștilor, în dosarul denumit generic „kuliok”. Acum urmează audierea a peste 190 de martori incluși în lista probelor apărării, transmite IPN.
Procuratura Anticorupție precizează că lui Igor Dodon i se incriminează că a pretins și a acceptat de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov până la 1 000 000 de dolari pentru a le promova interesele. Cei doi au creat și conduceau o organizație criminală și aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din Republica Moldova, precum și de a se eschiva de la răspundere penală în Federația Rusă.
Banii erau pretinși de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale PSRM, inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților formațiunii. Cauza penală a fost expediată în instanța de judecată în octombrie 2022.
În cadrul ședințelor de judecată în fața Curții Supreme de Justiție au fost audiați 15 martori și au fost examinate un șir de procese-verbale și documente.
Potrivit PA, prezentarea probelor a durat mai bine de doi ani, deoarece componențele completelor de judecată s-au schimbat de mai multe ori din cauza demisiilor judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiție în contextul procedurii de vetting inițiată în martie 2023. De asemenea, avocații au depus cereri de recuzare, dar și nu au asigurat prezența martorilor în fața instanței.
Anterior, Igor Dodon a declarat că acest dosar este unul fabricat pentru distragerea atenției publicului de la problemele reale.