Avocatul Vitalie Țaulean susține că reprezentanții Procuraturii Ungheni, împreună cu judecătorii, au mușamalizat un accident rutier soldat cu decesul unui tânăr de 31 de ani, în ianuarie 2018. Potrivit apărătorului, organele de drept responsabile de investigarea cazului au falsificat circumstanțele cauzei și au ignorat probele și dovezile pe care le-a prezentat reprezentantul părții vătămate. Ca urmare, făptașul a fost scos de sub urmărire penală, iar dosarul a fost clasat.
Într-o conferință de presă la IPN, avocatul Vitalie Țaulean a declarat că fiecare persoană care șofează cunoaște că există anumite condiții când o persoană invocă faptul că nu a avut posibilitatea tehnică să evite un accident rutier. „În literatura de specialitate problema respectivă este tratată ca fiind prezența sau lipsa raportului de cauzalitate dintre acțiunea/inacțiunea conducătorului auto și comportamentul victimei. De exemplu, victima nu a respectat regulile de circulație rutieră, s-a produs accidentul și, ca urmare, persoana este recunoscută, de regulă, nevinovată de comiterea accidentului – datorită lipsei raportului de cauzalitate”, a notat apărătorul. Or, cazul de la Ungheni este diferit, spune avocatul.
Din imaginile video care surprind accidentul se vede că victima este întinsă pe carosabil, dar nu se cunoaște cu exactitate dacă a căzut sau s-a culcat și acest lucru nu-l poate stabili nimeni. În schimb, se cunoaște că șoferul, un om de afaceri din Ungheni, circula cu viteză excesivă prin localitate și a părăsit locul accidentului, spune Vitalie Țaulean. Avocatul susține că șoferul avea o viteză de peste 100 de kilometri la oră, limita în localitate fiind de 50 de kilometri, iar după impact victima a fost aruncată la o distanță de peste 20 de metri.
„A trecut peste această persoană cu roțile automobilului și a plecat, părăsind locul accidentului rutier. Ulterior, probabil dându-și seama de consecințele care pot surveni în cazul în care va fi descoperit, s-a întors la locul comiterii accidentului”, a spus Vitalie Țaulean. Potrivit lui, la câteva secunde de la comiterea accidentului, pe același traseu se deplasa un alt mijloc de transport și a reușit să oprească în fața pietonului deja decedat. Întrucât circula regulamentar, a reușit să/l observe la timp, a remarcat Vitalie Țaulean.
Urmărirea penală a durat aproximativ un an. Avocatul spune că a solicitat să fie acceptate ca probă imaginile video de la locul accidentului, dar nu s-a acceptat. Întrucât toate căile de atac în instanțele naționale au fost epuizate, familia vrea să-și facă dreptate la CEDO.
Potrivit avocatului, acest caz vine încă o dată să confirme abuzurile care au loc în cadrul examinării cauzelor penale, atunci când există interes și corupție din partea reprezentanților procuraturii și a magistraților.
Prezentă la conferință, mama tânărului decedat, Ioana Cozma, a declarat că au fost falsificate probele de către ofițerii de urmărire penală, fiind implicat și judecătorul de instrucție. Potrivit femeii, și în timpul reconstituirii au fost admise încălcări. Tânărul decedat a lăsat în urmă doi copii minori.