Procurarea gazelor naturale cu „țârâita” nu este o soluție, opinii

Împrumutarea din România a volumelor necesare de gaze naturale pentru luna noiembrie și transportarea lor prin gazoductul Iași-Chișinău, ar reprezenta o acțiune care ar fortifica poziția Republicii Moldova în negocierile cu Gazprom. Este opinia fostului vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, potrivit căruia procurarea gazelor naturale în cantități mici de pe piața internațională nu este o soluție viabilă pentru Republica Moldova. Și comentatorul politic, Ion Tăbârță, este de părere că pentru securitatea energetică a țării avem nevoie de un contrat de achiziție a gazului, încheiat pe cel puțin un an, notează IPN.

După ce luni a fost semnat un contract între compania de stat Energocom și compania poloneză PGNiG privind achiziția a 1 milion de metri cubi de gaze naturale din Polonia, ieri și compania olandeză Vitol a câștigat licitația pentru a livra țării noastre 1 milion de metri cubi de gaze naturale. Potrivit autorităților, gazul procurat din surse alternative este necesar acum pentru a asigura presiunea în rețea, care a scăzut cu 30%.

„Această metodă de achiziționare zilnică, cu țârâită, cu căldarea, nu știu dacă va avea efectul scontat în negocierile cu Gazprom. Nu înțeleg de ce este ignorată România. România a făcut deja câteva apeluri, noi avem gazoductul Iași-Chișinău. Aceste procurări de gaze, care sunt transportate prin conductele ce aparțin Moldovagaz, nu-mi inspiră încredere. Cea mai bună soluție, la negocieri, ar fi dacă Republica Moldova ar împrumuta măcar 70 de milioane de metri cubi de gaze din România, suficiente pentru luna noiembrie, cu rambursarea peste o jumătate de an și transportarea prin Gazoductul Iași-Chișinău. Și cu mici achiziții pentru sudul țării unde nu ajunge presiune de la centru. Cu astfel de acțiuni, pozițiile noastre la Gazprom vor fi forte”, a spus Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Și comentatorul politic Ion Tăbârță spune că achizițiile mici, din surse alternative, nu oferă Republicii Moldova o stabilitate energetică, iar procurarea zilnică a gazului, la prețul de piață, lovește serios în bugetul de stat al țării.

„Pentru a vorbi despre o securitate energetică a Republicii Moldova, avem nevoie de predictibilitate. Atât timp cât avem aceste livrări pe zile, nu vom avea o stabilitate. Această stabilitate nu se poate baza pe aceste achiziții zilnice, în funcție de fluctuațiile de pe piața internațională. Este indicat pentru Republica Moldova să obțină un contract cu condiții clare, pe o perioadă determinată. Din punct de vedere a simbolismului, am arătat Rusiei că putem achiziționa și din altă parte. Dar este clar că prețul este mult mai mare și este clar că orice achiziție de gaze naturale acum, va costa mai mult față de prețul achitat până la 1 octombrie”, a spus Ion Tăbârță.

Autoritățile de la Chișinău refuză să spună cât au achitat companiei poloneze PGNiG pentru gazul livrat, invocând secretul comercial. Totuși, Guvernul dă asigurări că tariful achitat de cetățeni pentru gazele naturale rămâne, deocamdată,  neschimbat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE