Procedura de constatare amiabilă a accidentelor minore va putea fi aplicată din 8 septembrie, transmite IPN.
Comisia Națională a Pieței Financiare precizează, într-un comunicat de presă, că procedura poate fi aplicată pentru accidentele în care au fost implicate doar două autovehicule și în urma cărora au rezultat doar daune materiale nesemnificative, prejudiciul nefiind mai mare de 10 mii de lei.
O condiție este ca ambii conducători auto implicați în accident să dispună de poliță de răspundere civilă auto internă (RCA) și de comun acord să fie stabilită persoana vinovată de producerea accidentului.
Ambii șoferi implicați vor completa și vor semna formularul de constatare amiabilă de accident. În termen de două zile lucrătoare de la data producerii accidentului, formularul va fi prezentat asigurătorului persoanei vinovate, nefiind necesară prezentarea șoferilor pentru documentarea accidentului la poliție. Prin urmare, va fi exceptată și sancțiunea contravențională.
Formularul se eliberează la cerere de către compania de asigurări unde a fost perfectată asigurarea RCA.
Dacă înțelegerea amiabilă nu este posibilă, accidentul urmează a fi documentat de către organele de poliție.