Gheorghe Lisița vernisează o nouă expoziție - Privire retrospectivă - 39. Evenimentul este organizat cu ocazia inaugurării atelierului pictorului de pe strada Socoleni,17/1. Un spațiu în care se încadrează zeci de lucrări din anii de colegiu - portrete pe carton, lucrări din perioada universitară, ajungând la etapa desenelor mari, până la momentul creației din prezent - tablouri care așteaptă încă să fie finalizate, transmite IPN.
Potrivit artistului, expoziția transmite evoluția și formarea sa ca artist. Gheorghe Lisița mărturisește că de mult timp visa la un atelier spațios, în care să poată picta tablouri de dimensiuni mari, în special scenele de luptă care cer distanțare și lumină specială. „Atelierul pe care îl am acum este un spațiu absolut imens, care îmi permite să văd pictura mea într-o altă lumină, la o altă distanță, și îmi oferă alte posibilități de a finaliza unele picturi pe care le-am început acum câțiva ani. E foarte important ca într-un moment anume în viața unui artist să se producă o schimbare care l-ar induce în niște reflecții cu o analiză mai profundă. Cred că schimbarea mea va veni de la acest atelier. Mi-aș dori ca toți artiștii din Moldova să aibă așa un atelier spațios și luminos.”, a spus pictorul pentru IPN.
Inaugurarea Atelierului de pe strada Socoleni 17/1 este ca o invitație la o expoziție permanentă, care își va reînnoi colecția de tablouri atât pentru vizitatori, cât și pentru colecționarii de artă. Lisița declară că este fascinat de portretistică, de chipurile oamenilor: „Sunt realist, trăiesc clipa, dar mă inspir foarte mult și din cărți. Îmi place Velazquez, Grigorescu, sunt fascinat și de abstract – Pollock este extraordinar. În Moldova m-au format într-o oarecare măsură Dumitru Peicev, Andrei Mudrea, Anatol Ghimpu. Mă inspir și învăț ceva din fiecare expoziție pe care o vizitez. Avem foarte mulți artiști plastici buni, expresivi și talentați.”
Eleonora Brigalda – Om Emerit al Republicii Moldova, a declarat în cadrul vernisajului că își amintește de tenacitatea și rigoarea lui Gheorghe Lisița încă de pe băncile facultății. „Am fost foarte frapată cât de disciplinat era. Pentru lucrarea de diplomă a ales să trăiască în mânăstiri, să vorbească cu feți bisericești, să îi convingă să îi picteze, nu atât trăsăturile fizice, cât expresivitatea interioară. În creația lui Gheorghe Lisița este interesant că el îmbină un profesionalism academic naturalist cu tendințele artei moderne”, a opinat Eleonara Brigalda, artist plastic și critic de artă.
În opinia Mariei Ivanov, manager al proiectului Revista Timpul din Republica Moldova, pictorul prin propria sa viziune reprezintă o valoare: „E o personalitate care impresionează prin sinceritatea stărilor pe parcursul evoluției sale. Pentru că fiecare tablou reprezintă o stare de-a sa. O altă valoare pe care pot să afirm că o apreciez este creștinismul – un principiu cu care rezonăm și îl promovăm prin intermediul revistei noastre. Aduce doza de frumos, de bunătate în avalanșa vremurilor pe care le trăim, în care nu mai avem timp să percepem frumusețea clipei, ori o regăsim, iată, privind-o într-o pictură de-a dumnealui”, conchide Maria Ivanov.
Gheorghe Lisița s-a născut pe 28 iulie 1982 în comuna Suhuluceni, raionul Telenești. A absolvit Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, clasa profesorului Ion Stepanov (1997-2001) și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Facultatea de Arte Plastice, clasa profesorului Vasile Moșanu. În 2006-2007 își face masteratul la Facultatea de Arte Plastice a Universității de Stat „Ion Creangă”, clasa profesoarei Eleonora Brigalda. Din 2010 este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova.