Raiffeisen International urmăreşte modul în care „se clarifică situaţia privind privatizarea Băncii de Economii”, dar anunţă că deşi este o oportunitate bună, la moment nu poartă nicio negociere cu autorităţile R. Moldova privind achiziţionarea acesteia. Despre aceasta a declarat miercuri, 5 decembrie, preşedintele Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen. „Vom intra cu siguranţă şi în domeniul bancar al R. Moldova, însă la moment nu avem acest fapt inclus pe agendă. Aşteptăm să se clarifice situaţia cu Banca de Economii şi atunci vom lua o decizie în acest sens”, a mai spus sursa citată. Raiffeisen International deţine cea mai extinsă reţea bancară din Europa Centrală şi de Est. 18 pieţe din regiune sunt acoperite de unităţi bancare, companii de leasing, două reprezentanţe şi alţi furnizori de servicii financiare. Peste 13 mln de clienţi sunt deserviţi prin mai mult de 3 mii de unităţi. Raiffeisen International este subsidiara consolidată în întregime a Raiffeisen Zentralbank Oestrreich AG (RZB), care deţine 70% din acţiuni, restul de 30% fiind tranzacţionate pe Bursa de Valori din Viena. Reprezentantul Fondului Monetar Internaţional la Chişinău Johan Mathisen a declarat recent că subiectul privatizării Băncii de economii va constitui unul aparte in discutiile pe care misiunea FMI le va purta in decembrie cu Guvernul R. Moldova. Deşi a declarat că Guvernul ar trebui să persevereze în acest proces proces, Mathisen a menţionat că el nu ar trebui grăbit, important fiind ca privatizarea să se facă bine şi corect. Potrivit Memorandumului privind politicele economice şi financiare, evaluarea Băncii de Economii urma să fie finalizată în anul 2007, însa după ce compania Deloytte&Touche, care a câştigat tenderul de evaluare al băncii şi-a manifestat interesul pentru participarea în calitate de intermediar la privatizarea bancii moldovene, procesul de privatizare a fost stopat. Ministrul Finanţelor, Mihai Pop, promitea anterior că în luna octombrie va fi luată decizia finală referitoare la evaluarea Băncii de Economii. El a menţionat că autorităţile nu au susţinut ideea ca Deloitte & Touche să participe şi la privatizarea băncii, pentru că în acest caz ar fi fost vorba de un conflict de interese.