Pelicula „Prințul din Bubuieci” va fi proiectat, în luna martie, în mai multe orașe din Moldova. Pe 2 martie va fi prezentat la Palatul de Cultură din Cahul, începând cu ora 19:00.
Filmul este despre un prinț african, exilat în Moldova, care înfruntă rasismul, corupția și trădarea, străduindu-se să-și apere familia și să-și demonstreze nevinovăția într-o societate care-l respinge.
Pe 8 martie, filmul va fi proiectat la Casa de Cultură din orașul Edineț, iar pe 9 martie va putea fi urmărit de locuitorii orașului Bălți, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”. Proiectarea va începe la 18:00.
Pe 15 martie, pelicula va fi difuzată la Casa de Cultură din orașul Rezina, începând cu ora 19:00, iar pe 16 martie – la Palatul de Cultură din Soroca, la aceeași oră.
La Casa de Cultură din Drochia, filmul va fi proiectat pe 22 martie, de la ora 19:00, iar la 23 martie, la Palatul de Cultură din orașul Ungheni, tot la 19:00.
Biletele costă 120 de lei și pot fi procurate în locurile unde va fi proiectat filmul sau online pe iticket.