logo

RETROSPECTIVA ŞTIRILOR din Fluxul IPN „Integrare Europeană”, 13-19 noiembrie 2017


https://www.ipn.md/index.php/ro/retrospectiva-stirilor-din-fluxul-ipn-integrare-europeana-13-19-noiembrie-7978_1038271.html

IPN a publicat pe 30 octombrie OP-ED-ul cu titlul: „Moderarea euroscepticismului Președintelui Dodon, comerțul Moldova-UE și resuscitarea simpatiilor proeuropene”, semnat de politologul Dionis Cenușa. Autorul articolului susține că, deși forțele pro-UE vechi sunt discreditate, iar cele noi nu au intrat încă în posesia pârghiilor de putere, potrivit unor sondaje, simpatiile proeuropene se reabilitează. El evidențiază că împreună cu multiplicarea dispoziției proeuropene are loc o descreștere a sprijinului pentru Uniunea Euroasiatică. Citeşte mai mult…

xxx

Plenul Parlamentul European (PE) a adoptat recomandările propuse de către Comisia pentru politică externă, adresate Comisiei Europene și Consiliului, cu privire la Summit-ul Parteneriatului Estic (PaE) ce va avea loc la Bruxelles, pe 24 noiembrie. În intervenția sa din plen, vicepreședintele Comisiei pentru politică externă, europarlamentarul Andi Cristea a subliniat că, la trei ani de la semnarea Acordurilor de Asociere cu Ucraina, Moldova și Georgia, este nevoie de un nou dinamism în ceea ce privește abordarea UE față de Parteneriatul Estic. Citește mai mult…

xxx

Ministrul finanțelor Octavian Armașu și guvernatorul BNM Sergiu Cioclea au fost împuterniciți, printr-o decizie aprobată de Guvern, să semneze Acordul de împrumut între Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară de100 mln euro și Memorandumul de înțelegere, ca parte integrantă a acestui acord. Citește mai mult…

xxx

Proiectul de introducere a vectorului european în Constituție va apărea în 2-3 săptămâni, a spus președintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul unei emisiuni radio. Potrivit lui Candu, a fost format un grup de lucru din deputați din câteva fracțiuni parlamentare, care discută cu experți din domeniul constituțional și al politicii externe. Termenul de înaintare a proiectului este sfârșitul lunii noiembrie. Citeşte mai mult…


xxx

Producătorii de biocombustibil din Moldova au posibilitatea să ajungă pe piețe noi de desfacere datorită certificatelor de calitate eliberate de singurul laborator din ţară acreditat să testeze parametrii fizici şi chimici ai biocombustibilului. Laboratorul de biocombustibili solizi, din cadrul Universității Agrare, a fost acreditat acum un an datorită echipamentului performant, de 100 de mii de euro, acordat de UE, în cadrul Proiectului Energie și Biomasă. Citeşte mai mult…


xxx

Exporturile către Uniunea Europeană vor crește în continuare cu suportul Acordului de Comerț Liber, susținând dezvoltarea economică a Moldovei. De această părere este Ricardo Giucci, liderul Echipei Economice Germane în Moldova, care a realizat un studiu despre „Impactul Acordului de Comerț Liber asupra comerțului din Republica Moldova, inclusiv rolul investițiilor străine directe în economia Republicii Moldova”. Studiul prezentat de experții germani relevă o reorientare clară a exporturilor Republicii Moldova către UE. Citeşte mai mult…

xxx

Federația Rusă nu va accepta niciodată extinderea frontierei UE și NATO, cuprinzând și Moldova. Totodată, prioritatea UE pentru următoarele decenii este extinderea către Peninsula Balcanică, dar nu spre est. Unica soluție ca cetățenii moldoveni să fie europeni este unirea Republicii Moldova cu România. Declarații în acest sens a făcut fostul președinte al României, Traian Băsescu, în cadrul unei întâlniri cu studenții ULIM. Citeşte mai mult…

xxx

Polonia susține eforturile Moldovei de modernizare a țării și de integrare europeană. Noul ambasador polonez la Chişinău, Bartłomiej Zdaniuk, i-a transmis premierului Pavel Filip, la o întrevedere, că Polonia este pentru Moldova un prieten bun, care este interesat să dezvolte proiecte în toate domeniile de interes reciproc. Premierul Pavel Filip a apreciat sprijinul Poloniei pe dimensiunea bilaterală și suportul acordat parcursului european al Republicii Moldova. Citeşte mai mult…

xxx

Recomandările Comisiei de la Veneția și OSCE-ului în ceea ce privește adoptarea legii privind sistemul mixt de vot nu au fost respectate în modul în care ar fi satisfăcător pentru a putea spune că nu generează întrebări. Declarația a fost făcută de către șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, în cadrul unei emisiuni TV. În ceea ce privește asistența macrofinanciară, Peter Michalko a declarat că acum au loc lucrările asupra memorandumului în baza căruia va fi oferită asistența. Citeşte mai mult...

xxx

Participanții la cea de-a treia ediție a Forumului mass-media din Republica Moldova, care s-a desfăşurat la Chişinău între 14 şi 15 noiembrie, au adoptat o Rezoluţie în care condamnă lipsa unor politici publice coerente de limitare a monopolurilor în domeniul mass-media și în domeniile conexe. Participanţii la Forum au cerut completarea Planului național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – UE pe segmentul mediatic și fortificarea cooperării cu societatea civilă și cu mass-media în scopul atingerii obiectivelor Forumului. Citeşte mai mult…

xxx

Condiționalitățile tehnice pentru susținerea macrofinanciară din partea UE vor fi îndeplinite până la sfârșitul lunii noiembrie. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Parlamentului, liderul Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă, în cadrul unei emisiuni TV. Iurie Leancă, a menționat că pentru acordarea primei tranșe de ajutor macrofinanciar din partea Uniunii Europene, Republica Moldova trebuie să îndeplinească zece condiționalități tehnice. Citeşte mai mult…


xxx

Sarcina opoziției de dreapta în alegerile parlamentare din 2018 este să mobilizeze masa critică de oameni care crede în democrație împotriva „binomului Plahotniuc-Dodon”, în pofida decepțiilor prin care au trecut din cauza guvernărilor proaste. Declarația a fost făcută de lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni TV. Referitor la acuzațiile care îi sunt aduse în legătură cu faptul că reprezentanții opoziției de dreapta merg și discută cu oficiali europeni despre situația internă a Moldovei, Sandu a declarat că atunci când procesul democratic într-o țară este în mare pericol, așa cum se întâmplă în Moldova, nu pot fi discutate lucrurile doar în țară, trebuie de apelat la partenerii de dezvoltare. Citeşte mai mult…

xxx

Primul proiect Twinning în domeniul patrimoniului cultural, în valoare de un milion de euro, acordați de UE, a fost lansat vineri, 17 noiembrie, la Chișinău. Experți din Italia vor oferi suport instituțiilor specializate din Moldova pentru consolidarea aplicării cadrului juridic și pentru îmbunătățirea guvernanței în domeniul protecției patrimoniului cultural. Proiectul va veni în sprijinul întării capacității specialiștilor, dar și capacităților instituționale, de cunoaștere a legislației și de protejare a patrimoniului Republicii Moldova. Peter Michalko, ambasadorul UE în Moldova, consideră că diversitatea culturală, artele și patrimoniul cultural reprezintă elementele esențiale pentru dezvoltarea unei minți deschise. Citeşte mai mult…

xxx

Care sunt practicile Lituaniei în parcursul său european ce pot fi preluate și de Republica Moldova în procesul său de apropiere de UE? Care mai rămân a fi provocările, sarcinile în acest proces, dar și care sunt așteptările de la Summitul Parteneriatului Estic, ce urmează să aibă loc în curând? Aceste și alte teme sunt abordate în interviul acordat la Vilnius reporterului IPN Elena Nistor de către viceministrul afacerilor externe al Lituaniei, Darius Skusevičius. Citeşte mai mult…

xxx

Fostul șef de la Comisia Electorală Centrală și cel care a condus comisia de formare a circumscripțiilor electorale, Iurie Ciocan, a încercat să explice deciziile controversate privind numărul de circumscripții alocate Transnistriei (două) și diasporei din Europa (una). Autorii unui nou articol Sic! menționează că Iurie Ciocan, vorbind în calitate de „tehnician”, a invocat recomandările Comisiei de la Veneția și „teoria științelor politice”. „În ambele cazuri însă ori a greșit din neștiință, ori a manipulat intenționat”, se spune în articol. Citeşte mai mult…

Retrospectiva știrilor din Fluxul IPN „Integrare Europeană” este realizată cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel și este liberă pentru preluare cu condiția indicării surse.