logo

Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 26 decembrie 2018


https://www.ipn.md/index.php/ro/principalul-scurt-pe-doi-sinteza-ipn-din-26-decembrie-2018-7978_1046138.html

Într-un articol pentru IPN, întitulat „Anul bulversărilor în integrarea europeană a Moldovei: top 3 progrese și eșecuri”, analistul Dionis Cenușa conchide că anul 2018 a adus cu sine, pe de o parte, reducerea drastică a capacității guvernării de a induce în eroare partenerii europeni privind starea reformelor. Opoziția și societatea civilă s-au convertit în schimb în principalii mesageri credibili ai UE în Moldova. Totodată, sentimentele proeuropene s-au menținut deasupra vectorului euroasiatic în pofida declinului în relațiile bilaterale cu UE. De asemenea, s-a consolidat creșterea exporturilor către UE, prin filiera românească, care a diminuat, cel puțin temporar, impactul negativ al embargourilor rusești.

Pe de altă parte, prin acțiunile sale, guvernarea a exemplificat în mod repetat profunzimea fenomenului “statului capturat”, care a generat invalidarea rezultatelor alegerilor din capitala țării. În consecință, UE a suspendat nu doar asistența macro-financiară, dar și pe cea bugetară, care va fi restabilită în funcție de modul în care va fi derulat scrutinul electoral. Moldova a creat un precedent riscant în regiune, iar mecanismul de condiționalitate aplicat de către UE și-a demonstrat ineficiența în fața intereselor politice de supraviețuire a elitelor locale.

Involuțiile interne din UE în domeniul statului de drept în Ungaria, Polonia și România, dar și noile agresiuni ale Rusiei în Estul Ucrainei, a multiplicat numărul problemelor urgente de pe agenda UE. Inclusiv din acest motiv, integrarea europeană a Moldovei a putut fi mai ușor frânată de către interesele politice înguste din țară. În fine, acțiunile guvernării în 2018 a oferit din nou lecții utile pentru UE, pe care aceasta urmează să le învețe pentru a preveni noi episoade de distanțare a Moldovei de obiectivul integrării europene.

În ultima din acest an ședință a cabinetului de miniștri, premierul Pavel Filip a menționat, că 2018 „a adus bucuria realizării mai multor obiective pe care și le-a propus Guvernul. Trebuie să depunem efortul pentru a continua activitățile începute”.

PDM a aprobat lista candidaților pentru alegerile parlamentare. Primul pe lista candidaților în circumscripția națională este liderul formațiunii, Vlad Plahotniuc. Acesta este urmat de premierul Pavel Filip și președintele Parlamentului, Andrian Candu, iar pe locul patru este secretarul general al formațiunii, Constantin Botnari.

Liderul Partidului Democrat, va candida și în circumscripția uninominală Nisporeni. Pe listă nu se regăsesc, însă deputații Marian Lupu și nici Constantin Țuțu.

Partidul Socialiștilor a aprobat lista candidaților pentru alegerile parlamentare din 24 februarie. Din totalul candidaților 40% sunt femei. 30% reprezintă alte etnii decât moldovenii. Președinta formațiunii, Zinaida Greceanîi, a declarat că lista ar putea fi modificată până la alegeri. Prezent la eveniment, președintele țării, Igor Dodon, a spus că va lua o decizie dacă va candida sau nu pe lista PSRM după 20 ianuarie.

Unioniștii au anunțat că vor participa la alegeri pe listele Partidului Democrația Acasă. Ion Leașcenco, președintele Blocului Unității Naționale, a relevat că electoratul unionist este unul masiv și chiar și cele mai pesimiste sondaje arată că 20-25% din electorat este unionist, iar de facto, numărul celor care susțin unirea cu România se apropie de masa critică de 50%. „Cu toate acestea, electoratul unionist, care este cel mai conștiincios, a ales mereu să voteze util”.

Valeriu Ghilețchi candidează în circumscripția SUA și Canada. „Am luat decizia să candidez independent pe această circumscripție ținând cont de faptul că cunosc destul de bine diaspora din Statele Unite și Canada. Cred că i-aș putea reprezenta cu demnitate pe cetățenii noștri care locuiesc în America”.

Blocul electoral ACUM DA PAS a prezentat lista pe circumscripția națională. Primii în listă se regăsesc Maia Sandu și Andrei Năstase. Aceștia sunt urmați de reprezentanții celor două formațiuni, printre care Alexandru Slusari, Igor Grosu, Igor Munteanu, Octavian Țîcu, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Mihail Popșoi, Chiril Moțpan, Inga Grigoriu.

De asemenea, pe lista blocului figurează reprezentanții Partidului Liberal Democrat, deputata Maria Ciobanu și vicepreședintele formațiunii Ion Terguță. Un alt candidat pe listă este analistul politic Oazu Nantoi. De asemenea, se regăsește și fosta magistrată Domnica Manole.

Contrar faptului că Guvernul Republicii Moldova propune de mai mulți ani și la diferite niveluri ca formatul de pacificatori, alcătuit inclusiv din militari ai Federației Ruse să fie înlocuit printr-o misiune civilă cu mandat internațional, președintele Igor Dodon a declarat că pacificatorii în Zona de securitate vor contribui la crearea unei atmosfere benefice pentru... ”asigurarea dreptului necondiționat al tuturor cetățenilor Republicii Moldova la libera exprimare a voinței în cadrul alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019”. Opinia a fost exprimată la Bender, oraș aflat sub controlul regimului nerecunoscut din regiunea transnistreană, în cadrul întrevederii cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselskii.

Amănunte pe IPN!