logo

Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 25 februarie 2019


https://www.ipn.md/index.php/ro/principalul-scurt-pe-doi-sinteza-ipn-din-25-februarie-2019-7978_1047285.html

După procesarea a 100% din procesele-verbale pe circumscripția națională, în municipiul Chișinău cele mai multe voturi le-a acumulat Blocul electoral ACUM DA PAS – 37,73% din sufragii sau 119 426 de alegătorii din Chișinău și-au dat votul pentru acest concurent electoral.

Pe poziția a doua este Partidului Socialiștilor, cu 34,79% voturi, oferite de 110 127 de alegători. Partidul Democrat a fost susținut la Chișinău de 42 318 alegători, 13,37% din total.

Coaliția civică pentru Alegeri Libere și Corecte (constituită din 39 de organizații obștești cu activități în domenii conexe dreptului electoral. Coaliția promovează alegerile libere și corecte, în conformitate cu standardele ODIHR/OSCE, ale Consiliului Europei și instituțiilor specializate afiliate) apreciază drept incorecte și parțial libere alegerile parlamentare din 24 februarie. Aprecierea este făcută prin prisma gradului de respectare a principiilor pentru alegeri libere și corecte de către toți actorii electorali și în baza constatărilor privind desfășurarea perioadei pre-electorale, electorale și a zilei alegerilor. Într-o conferință de presă la IPN, directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Igor Boțan, a declarat că amendamentele la cadrul legal electoral au fost operate într-o manieră opacă și grăbită, ignorându-se prevederile legislației referitoare la transparența procesului decizional, lucru care a permis utilizarea resurselor administrative și, respectiv, a influențat rezultatele alegerilor. Igor Boțan a mai spus că perioada pre-electorală, electorală și ziua alegerilor au fost marcate de activități de corupere a alegătorilor, inclusiv prin intermediul fundațiilor de caritate afiliate partidelor politice, prin oferirea de cadouri ilegale, activitatea magazinelor sociale, dar și prin transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de vot.

Alegerile parlamentare din 24 februarie au fost conforme Constituției și Codului Electoral al Republicii Moldova. Coordonatorul Misiunii de observare din partea CSI, Viktor Guminsky, a apreciat că în ziua alegerilor observatorii Misiunii nu au înregistrat încălcări grave, care ar influența rezultatele alegerilor. Numărarea voturilor a fost apreciată ca fiind conformă legii. Viktor Guminsky a remarcat că, potrivit CEC, legislația națională nu califică acest fapt ca fiind o încălcare. CEC a solicitat Poliției să investigheze toate circumstanțele.

Alegerile s-au desfășurat într-o manieră corectă, iar încălcări majore, care ar putea influența rezultatele scrutinului, nu au fost înregistrate. Și chiar dacă există unele deficiențe tehnice, acestea urmează să fie înlăturate pentru următorul exercițiu electoral. Concluziile aparțin reprezentanților Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), care au monitorizat procesul electoral.

La alegeri nu au fost admise încălcări majore, a comunicat șeful Misiunii de observare a alegerilor a Asociației Promo-LEX, Pavel Postica, la o conferință de presă.

Potrivit lui Pavel Postica, observatorii Promo-LEX au raportat pe parcursul zilei 127 de deficiențe ale listelor electorale și 110 cazuri de fotografiere a buletinelor de vot. Totodată, s-a constat transportarea organizată a alegătorilor în 91 de cazuri, iar votarea în grup – în 83 de cazuri.

Într-o conferința de presă la IPN, în care au fost prezentate concluziile misiunii de observare APCEMN a scrutinului parlamentar, Petar Kanev, membru al misiunii, a menționat că acum Republica Moldova urmează să ia hotărâri importante. „Acum mulți ani, Bulgaria a fost într-o situație similară. Am depășit o perioadă extrem de dificilă. Voi aveți nevoie de politicieni deștepți și o puterea executivă înțeleaptă și de aceea noi, în calitate de observatori, ne-am fi dorit să știm că în următoarele luni, în primul an al noului Guvern, vor fi efectuate reforme. De regulă, primul an e acela în care poți face reforme. Dacă nu le faci în această perioadă, apoi este complicat și e târziu”, a mai spus Petar Kanev.

Referendumul consultativ, care s-a desfășurat odată cu alegerile parlamentare din 24 februarie, poate fi declarat valabil, întrucât la el a participat mai bine de o treime din persoanele înscrise pe listele electorale. Conform informațiilor preliminare, la întrebarea „Sunteți pentru reducerea numărului deputaților în Parlament de la 101 la 61?”, peste 730 de mii de alegători au răspuns „pentru”, iar peste 260 de mii de votanți au optat pentru opțiune „contra”.

La întrebarea: „Sunteți pentru ca poporul să poată revoca, demite, din funcții deputații dacă nu-și îndeplinesc corespunzător obligațiile lor?”, peste 790 de mii de alegători au răspuns „pentru”, iar peste 200 de mii de cetățeni cu drept de vot au ales opțiunea „contra”.

Liderul Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, susține că, „analizând cu maximă obiectivitate rezultatele finale ale alegerilor de ieri pentru Parlamentul Republicii Moldova și evaluând impactul uriaș pe care operațiunea de fraudare l-a avut asupra acestor rezultate, Blocul electoral ACUM Platforma DA și PAS, a câștigat alegerile parlamentare din 24 februarie 2019”. Andrei Năstase a mai spus că Blocul electoral ACUM a câștigat alegerile parlamentare, iar beneficiarii fraudei electorale derulate pe tot parcursul zilei de ieri au impresia că vor scăpa și de această dată. Însă, potrivit lui, „fraudarea alegerilor parlamentare va face obiectul unei anchete detaliate și transparente a evenimentelor și faptelor premeditate, iar vinovații vor fi pedepsiți”.  „Din acest moment, conform deciziei oamenilor liberi, cinstiți, drepți și curajoși din Republica Moldova, noi, cei din ACUM, am primit mandat ferm să facem ceea ce este de făcut. Să facem dreptate. Și, vom face! Vom începe chiar cu dosarul alegerilor de ieri”, a mai spus Andrei Năstase.

Partidul Socialiștilor va contesta la Comisia Electorală Centrală și în instanțele de judecată rezultatele votării în șase circumscripții uninominale. Într-o conferință de presă, președinta formațiunii, Zinaida Grecianîi, a declarat că aceste alegeri au fost complicate. Au existat multe încălcări și au fost utilizate masiv resursele administrative. Potrivit lui Maxim Lebedinschi, PSRM va contesta rezultatele alegerilor în șase circumscripții uninominale, implicit două din capitală: circumscripțiile nr. 26 Centru, Buiucani și nr. 25  Centru, Botanica. Dar și în circumscripția nr.42 Cantemir, Cahul, circumscripția nr.40 Basarabeasca și circumscripțiile nr. 47 și nr.48 alocate raioanele din stânga Nistrului. În aceste circumscripții socialiștii afirmă că au documentat mai multe cazuri de corupere a alegătorilor și aducerea acestora în mod organizat la secțiile de votare.

Președintele Igor Dodon susține că, odată cu validarea rezultatelor alegerilor parlamentare, este dispus să convoace prima ședință a Parlamentului. Șeful statului se declară dispus să invite la discuții liderii de partide, iar ulterior să propună o candidatură pentru funcția de prim-ministru. Dacă nu se ajunge la consens, Igor Dodon consideră că trebuie inițiate cât mai rapid alegeri anticipate, poate chiar odată cu alegerile locale.

Liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, spune că formațiunea este gata să înceapă negocierile cu partidele și candidații independenți care acced în Parlament, așa încât să le ofere cetățenilor o majoritate parlamentară și un guvern funcțional. Președintele PDM apreciază rezultatul obținut în alegeri ca fiind unul foarte bun, „rezultat pe măsura muncii depuse”, dar și un rezultat prin care oamenii „investesc” democrații cu multă încredere. Acesta a remarcat că rezultatele cumulate pe lista națională și în circumscripțiile uninominale indică 31 de mandate de deputat pentru democrați.

Tenismenul moldovean Radu Albot a câștigat turneul ATP 250 „Delray Beach Open”, care s-a desfășurat în Florida. Radu Albot a devenit primul moldovean care a câștigat un turneu din circuitul ATP. Grație triumfului din Florida, Radu Albot a urcat pe locul 52 în clasamentul mondial.

Amănunte pe IPN!