 |
|
| Dionis Cenuşa | |
Odată ce campania pentru funcția președintelui se apropie de final sporesc șansele unei victorii ale candidatului pro-rus, socialistul Igor Dodon. Acest lucru este confirmat de sondaje ce indică un sprijin public net superior în favoarea candidaturii lui Dodon (27%) în comparație cu cel pentru Maia Sandu - 9,3% (IPP, Octombrie 2016). Ultimele sondaje arată tot mai mult preferințe clare pentru Rusia și proiectele sale geopolitice care, deși nu funcționează în practică, atrage necontenit publicul moldovenesc, atașat de spațiul socio-economic, mediatic sau cultural-identitar rus.
Între timp, candidatul comun din partea opoziției anti-guvernamentale, Maia Sandu, cere presiuni indirecte de la actorii europeni în vederea asigurării unor alegeri prezidențiale corecte (Reuters, Octombrie 2016). În viziunea acesteia, falsificarea alegerilor de către actuala guvernare va duce la proteste în masă și la un președinte pro-rus. În realitate, calitatea desfășurării alegerilor nu influențează radical șansele liderului opoziției pro-ruse la victorie. Toate sondajele (mai mult sau mai puțin autentice) prezentate în perioada mai-octombrie 2016 au fost favorabile pentru Igor Dodon. Totuși, Comisia Electorală Centrală ar fi putut reacţiona la învinuirile potrivit cărora Igor Dodon primește finanțare din exterior, prin intermediul zonelor offshore, cu excluderea acestuia din cursa electorală, cum, de altfel s-a procedat în raport cu candidata Inna Popenco. De aceea, niște alegeri cu adevărat corecte i-ar fi sporit șansele Maiei Sandu pentru funcția de președinte. Nimeni din rândul partenerilor externi nu face nicio aluzie referitor la asemenea scenarii, deoarece aceasta va rupe echilibrul politic fragil, alimentând și mai mult vectorul pro-rus și, totodată, antipatiile față de UE.
Segmente largi din populație continuă să asocieze întregul proces de integrare europeană și chiar UE cu sistemul politic controlat de către Partidul Democrat din Moldova și Vladimir Plahotniuc. Aceasta chiar dacă UE păstrează o anumită distanță în relația cu Chișinăul, de la care cere reforme în sectoarele cheie (justiție, financiar- bancar etc.), confirmat în cadrul Comitetului de Asociere, desfășurat la Bruxelles (17 Octombrie 2016), dar și în Raportul pentru Politică Externă și Securitate a Consiliului UE (17 Octobrie 2016). Europenii apreciază eforturile autorităților, dar, după fraudele bancare, aceștia preferă să fie precauți și mai pragmatici. În acest sens, ei apelează la rapoarte alternative critice din partea organizațiilor societății civile din Moldova, care recent au scos în evidență că reformele realizate de guvernare sunt fie defectuoase, fie insuficiente.
Ce va însemna un președinte pro-rus?
Victoria unui candidat pro-rus va avea o serie de consecințe nefaste pentru actuala agendă publică, ce deocamdată sunt trecute cu vederea. În primul rând, aceasta va fi echivalent cu un eșec al forțelor pro-europene (IPN, August 2016). Aceasta va deveni o a doua lovitură de imagine pentru UE, după discreditarea uriașă din 2014-2015, cauzată de fraudarea sistemului bancar și reformele mimate ale guvernelor pretins pro-europene din 2009 încoace. Evident, președintele pro-rus nu se poate impune în procesul deciziilor politice, într-un regim parlamentar. Totodată, în condițiile actuale, atât Parlamentul, cât și Guvernul, sunt controlate de facto de către un singur partid politic (PDM), oficial condus de către oligarhul Vlad Plahotniuc.
În al doilea rând, președintele pro-rus va putea să consolideze percepția publică pro-rusă. În acest sens, pe lângă propria retorică și comportament pro-rus în materie de politică externă, președintele pro-rus are posibilitatea să desfășoare referendumuri consultative, care deși nu implică obligații juridice, vor confirma diminuarea simpatiilor pro-europene din societate. Deja acum, sondajele (IPP, Octombrie 2016) arată că antipatia față de UE este mai semnificativă decât față de Uniunea Vamală (37,3% față de 23,7%), total necunoscută publicului autohton și, inclusiv, de aceea – mai atractivă. Trebuie însă să ținem cont de faptul că realitatea proiectată în sondaje poate fi distorsionată, uneori ca rezultat al intenției realizatorilor de sondaje sau drept consecință a profilului celor intervievați (deseori, șomeri, muncitori sezonieri în Rusia, pensionari etc. mai disponibili decât cei cu viziuni pro-UE angajați în câmpul muncii, mai tineri etc.).
Nu în ultimul rând, un președinte pro-rus precum Igor Dodon va contribui enorm la consolidarea opoziției pro-ruse, care va deține instituția președintelui. Spre deosebire de aceasta, opoziția pro-europeană va continua să fie doar extra-parlamentară, având în calitate de instrumente de presiune doar acțiunile de protest. Astfel, socialiștii din Parlament vor avea drept partener președintele țării, ceea ce le va permite să abroge legile nedorite și să recurgă la referendumuri consultative (privind limba moldovenească, statutul de neutralitate, aderarea la Uniunea Vamală etc.). În fond, datorită opoziției parlamentare și a funcției de președinte, socialiștii se vor consolida pe stângă eșichierului politic (în detrimentul PCRM și chiar a PPPN, condus de pro-rusul moderat Renato Usatîi). Aceste mișcări vor fi esențiale în vederea extinderii influenței politice după alegerile parlamentare din 2018 și respectiv preluarea primăriei capitalei, unde socialiștii sunt prima forță politică.
Subestimarea efectelor negative al unui eventual președinte pro-rus
La Chișinău, dar și la Bruxelles, impactul negativ al unui președinte pro-rus este puternic subestimat. Domină ideea că Moldova este atât de dependentă de UE că nimeni nu se va decide să taie sursa prin care țara beneficiază de resurse ieftine sau chiar gratuite de asistență financiară din partea UE.
Acest argument este perfect valid. Or, un președinte pro-rus nu va renunța la un regim comercial favorabil, granturi și investiții sau regim fără vize. Aceasta îi poate afecta serios imaginea sa și a partidului său, diminuând drastic susținerea publică. Dar ceea ce va dori să facă un președinte pro-rus este să promoveze ideea renegocierii Acordului de Asociere, folosind modelul armean (IPN, Decembrie 2015) sau altele, decise în format trilateral UE-Moldova-Rusia.
Până la alegerile parlamentare ordinare din 2018, un eventual președinte pro-rus va putea să pregătească terenul pentru o asemenea mișcare: referendumuri consultative pro-rusești, retorică și declarații politice critice la adresa legislației europene (legea antidiscriminare etc.), parteneriate politice cu actori ruși.
Este logic că președintele nu poate inversa fluxul proceselor politice, dacă nu are partid parlamentar majoritar sau suficient de puternic pentru a dicta unei coaliții de guvernare. De aceea, “tactica pașilor mici” este exact ceea ce poate fi folosit de către un președinte pro-rus pentru a scurtcircuita gradual agenda europeană. Scopul final al acesteia ar fi remodelarea agendei publice. Aceasta ar însemna că banii europeni vor fi acceptați strict pentru reformele utile regimului politic (infrastructură, investiții, conflictul transnistrean etc.). Mai puțin, se va dori reformarea țării în materie de instituții democratice, drepturile omului sau statul de drept, fără de care o perspectivă europeană este imposibilă.
În fine, un eventual președinte pro-rus ar deveni o modalitate eficientă a Rusiei de a reveni în joc și a diminua pozițiile UE. În acest sens, Rusia poate debloca gradual exporturile spre piața rusă, influențând balanța comerțului exterior spre Est și Vest. Indirect, aceasta va încuraja și mai mult votarea partidelor politice, precum PSRM, care pot convinge Rusia să restabilească relațiile comerciale în mod deplin. Ca urmare, Rusia va fi în stare să-și consolideze pozițiile fără a investi ceva, ci doar prin renunțarea la barierele introduse anterior tot de ea.
În loc de concluzii...
Capacitatea unui eventual președinte pro-rus de a distorsiona agenda europeană nu trebuie neglijată. Evident, acțiunile acestuia nu sunt pentru termen scurt și țintesc transformări strategice, fiind astfel gândite pe termen lung.
Un eventual președinte pro-rus ales într-un context unde opoziția pro-rusă este mai puternică decât cea pro-europeană reprezintă un risc major pentru sustenabilitatea și continuitatea procesului de integrare europeană. Dacă ipoteza “tacticii pașilor mici” se adeverește, atunci în perioada 2017-2018 vom asista la intensificarea retorici pro-ruse, fortificarea pozițiilor politice a partidelor pro-ruse și o prezență sporită a Rusiei.
Forțele proeuropene au foarte puțin timp la dispoziție pentru a-și mobiliza electoratul, dar și mai puțin timp pentru a acționa ca magnet în relația cu indecișii. Este însă extrem de important ca eforturile din campania pentru președinție să fie dedicate și obiectivului general de consolidare a partidelor proeuropene la nivel local și pe plan național.
Miza alegerilor din 30 octombrie 2016 nu este doar funcția de președinte, dar și sustenabilitatea și continuitatea agendei europene pe termen mediu și lung.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.