Principele Radu de Hohenzollern: Aderarea României la UE va constitui o anumită dificultate pentru Moldova, dar şi o şansă în plus pentru un pas înainte

Valul europenizării care va veni până la hotarele Republicii Moldova, odată cu integrarea europeană a României în anul 2007, va crea o anumită dificultate pentru societatea moldovenească, dar va oferi şi o şansă în plus pentru un pas înainte, a declarat pentru presă principele Radu de Hohenzollern-Veringen, în cadrul Formului economic moldo-român, care se desfăşoară miercuri la Chişinău. „Nu cred că în condiţiile poziţionării geografice avantajoase a R. Moldova, dar şi pregătirii profesionale a moldovenilor, înregistrarea unor paşi importanţi va fi o problemă. Moldova deja a obţinut creşteri extraordinare în ultimii trei ani, iar dacă va continua aceleaşi ritmuri încă 10 sau 15 ani, rezultatele vor fi foarte serioase”, a spus principele, care este reprezentantul special al guvernului român pentru integrare, cooperare şi dezvoltare durabilă. Totodată, potrivit sursei citate, acest forum, dar şi creşterea libertăţilor şi dinamismului ambelor state va contribui în mare măsură la înlăturarea eventualelor bariere ce pot apărea începând cu 1 ianuarie 2007. În opinia principelui, rolul oamenilor de afaceri în societate este foarte mare, iar faptul că la acest eveniment s-au adunat circa 250 întreprinzători denotă că ideile de cooperare bilaterală au rădăcini în cele două societăţi, că oamenii sunt cu adevărat interesaţi. Viceministrul Economiei şi Comerţului de la Chişinău, Igor Dodon, a menţionat în cadrul forumului că deşi R. Moldova este o ţară mică, ea oferă mari oportunităţi în domeniul investiţiilor şi regimurilor comerciale. De la 1 ianuarie 2007 acordul de liber schimb dintre România şi R. Moldova va fi suspendat, însă potrivit lui, la începutul anului curent Moldova a obţinut sistemul preferenţial acordat de Uniunea Europeană (UE), care presupune că 7200 de poziţii marfare pot fi exportate spre ţările UE la taxa zero. „Totodată, la moment Moldova este la o etapă avansată de negocieri pentru obţinerea unui comerţ asimetric şi sunt premize reale pentru ca începând cu 1 ianuarie 2007 să obţinem accesul liber pe piaţa UE la toată gama de mărfuri ce pot fi produse în Moldova. Aceasta însemnă că mărfurile moldoveneşti pot fi exportate fără taxe vamale atât pe pieţele din vest, cât şi din est. Asemenea posibilităţi de export nu oferă nici o ţară din Europa şi nici chiar din lume”, a subliniat Dodon. Viceministrul a spus că sistemul de impozitare din Moldova la fel, este foarte atractiv. „Pentru anul 2005, impozitul pe venit al persoanelor juridice s-a redus de la 20 la 18%, având ca obiectiv pentru anul viitor reducerea acestuia până la 15%, paralel cu reducerea impozitului pentru venitul persoanelor fizice de la 22 la 15%”. Un alt avantaj pentru investitorii străini în R. Moldova, potrivit lui Dodon, este că legislaţia acordă unele facilităţi companiilor care fac investiţii străine directe. Astfel, companiile care investesc peste 250 mii USD sunt scutite, în proporţie de 50 la sută, de plata impozitelor pe venit pentru 5 ani, iar în cazul investiţiilor ce depăşesc 2 mln USD sunt acordate scutiri totale pe o perioadă de 3 ani. La fel, pot beneficia de unele facilităţi fiscale pe o perioadă de 5 ani investiţiile efectuate în sectorul tehnologiilor informaţionale, indiferent de volumul acestora. „Autorităţile de la Chişinău depun mari eforturi pentru crearea unui cadru investiţional favorabil, inclusiv aplicarea „legii ghiliotinei”, care are drept scop înlăturarea unor impedimente birocratice din calea agenţilor economici”. Joi, 16 martie forumul oamenilor de afaceri moldo-român va continua la Orhei, unde vor participa şi oameni de afaceri din diferite raioane. La fel, va fi examinată posibilitatea desfăşurării unui forum similar la Bucureşti. În cadrul vizitei de trei zile la Chişinău, principele Radu de Hohenzollern-Veringen a avut întrevederi cu preşedintele şi vicepreşedintele Parlamentului, cu prim-ministrul şi ministrul afacerilor externe, ministrul economiei şi comerţului şi reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie. Miercuri el urmează să se întâlnească cu ministrul apărării. Aflarea reprezentantului guvernului României în R. Moldova se va încheia vineri seara după ce va vizita o mănăstire ortodoxă şi se va întâlni cu reprezentanţi ai societăţii civile.
  • mer_15[1].03.06_forum_moldo_roman___princepele_radu_de_hohenzollern.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.