Femei poloneze și românce mai puțin cunoscute publicului larg, dar care au avut curajul să schimbe țara de origine, Europa și lumea au fost astăzi prezentate într-o expoziție în aer liber, vernisată la Muzeul de Istorie din Chișinău. „Printre protagonistele expoziției se află luptătoare pentru independență sau drepturile femeilor, pioniere în domeniul sportului, științei sau artei. Este povestea fascinantă a 34 de poloneze și românce”, a declarat Bartlomiej Zdaniuk, ambasadorul Republicii Polone la Chișinău. Daniel Ioniță, ambasadorul României în Republica Moldova, a declarat „În această expoziție sunt nume importante care au marcat istoria recentă a României, femei care au demonstrat că nu există bariere”. Expoziția va fi accesibilă publicului până pe 30 noiembrie.
Vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi, deputat al fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, blocul ACUM, consideră că Procuratura ar trebui să mai vină în legislativ cu solicitarea de a fi ridicată imunitatea parlamentară și altor deputați. Aceștea fac parte din fracțiunile Partidului Democrat și Partidului Șor. Însă, parlamentarul nu exclude că ulterior ar putea să fie intentate și alte dosare și cu cereri de ridicare a imunității ar putea să se vină și în raport cu deputați din alte partide. „Atât timp cât procurorul este independent, nu are nimeni indulgență, nu are nimeni imunitate în sensul larg al cuvântului. Imunitatea poate fi ridicată oricărui deputat, indiferent din fracțiunea din care face parte”, a declarat Mihai Popșoi. Alexandru Slusari, vicepreședinte de legislativ și deputat al Partidului Platforma Demnitate și Adevăr din blocul ACUM, afirmă că printre cei căruia trebuie să-i fie ridicată imunitatea parlamentară este și deputatul democrat Andrian Candu.
Comisia parlamentară care investighează frauda bancară urmează să prezinte un nou raport pe marginea furtului miliardului la mijlocul lunii octombrie. În acest raport vor fi prezentate nume noi din lista de beneficiari ai fraudei bancare. Declarația aparține deputatului Lilian Carp, membru al comisiei parlamentare și a fost făcută în platoul Jurnal TV. Potrivit lui, actualmente aceste nume sunt verificate de către comisie, precum și legăturile dintre persoanele respective cu cele trei grupuri cunoscute spațiului public: grupul Șor, grupul Filat și grupul Plahotniuc. Potrivit lui Veaceslav Negruță, inacțiunea procurorilor, dar de fapt aceasta este o crimă pentru că ei au avut toată informația la dispoziție de mulți ani, dar au creat acest coridor pentru ca oamenii să plece sau să-și schimbe interesele, proprietățile, astfel creând obstacole majore pentru o investigație veritabilă și pentru a avea măcar o șansă de recuperare a fondurilor extrase din Republica Moldova”, a notat expertul.
Deputatul fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, blocul ACUM, Sergiu Litvinenco, spune că în cazul revocării actualei componențe a Consiliului Superior al Magistraturii, ar putea să fie blocată posibilitatea de retragere a imunității unor judecători, dacă acest lucru va fi solicitat de procurorul general interimar. „Există un grup de judecători care nu-și dorește ca, în eventualitatea în care procurorul general mai vine cu vreo solicitare de acest gen, CSM să-și dea acordul”, așa cum a fost în cazul președintelui Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, cel care, în instanță finală, a menținut anularea alegerilor locale din municipiul Chișinău, spune deputatul. Deputatul Igor Munteanu susține că această unitate a judecătorilor, care încearcă să pericliteze schimbarea care se prefigurează la orizont, vrea contracararea oricărui fel de inițiativă de a face ordine în sistemul judecătoresc. „Un fel de justiție împotriva justiției. Reacția acelor judecători care au fost implicați în niște cazuri extrem de detestate de populație și criticate peste tot arată foarte clar că în corpul judecătoresc există un puternic arc de reacție la orice fel de încercări de a schimba regulile de joc”, spune parlamentarul. Și Consiliul Superior al Magistraturii susține că nu există temei legal pentru participarea judecătorilor la Adunarea Generală a Judecătorilor convocată pe 27 septembrie prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 septembrie. Consiliul a hotărât informarea judecătorilor instanțelor judecătorești că încheierea Curții din 24 septembrie este cu drept de recurs, nu este una definitivă și executorie. Consiliul Superior al Magistraturii precizează că o va contesta în termenul prevăzut de lege.
Concursul privind alegerea procurorului general a fost stopat, iar dosarele depuse pentru ocuparea acestei funcții vor fi restituite pretendenților. O decizie în acest sens a fost admisă de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). Întrebată care e atitudinea sa față de modificările aduse la Legea Procuraturii, Angela Motuzoc, a declarat că „CSP se va conforma rigorilor care sunt în vigoare”.
„Ca președinte al Republicii Moldova fac uz de orice oportunitate pentru a solicita recunoașterea și respectarea de facto a statutului de neutralitate a țării mele. Orice tentativă de a pune la îndoială acest statut de neutralitate este un gest neprietenos la adresa poporului Republicii Moldova”. Declarația a fost făcută de Igor Dodon la dezbaterile generale celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU”.
Partidul Acțiune și Solidaritate se disociază de declarațiile despre neutralitate a președintelui Dodon la ONU, deoarece nu poți cere recunoașterea și respectarea de facto a neutralității unui stat și în același timp încerci să camuflezi existența unor trupe de ocupație pe teritoriul acelui stat. „Partidul Acţiune şi Solidaritate îşi exprimă dezacordul faţă de poziţia incoerentă şi inconsecventă a președintelui Igor Dodon în problema prezenței trupelor militare străine aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al PAS. Totodată, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a lansat un comunicat, în care se menționează că formațiunea politică împărtășește abordarea președintelui.
„Pe parcursul ultimilor ani, în special în ultimii doi ani, în jurul numelui lui Pruteanu (alias Borman – n.r.), m-am convins cu certitudine, că PCCOCS și INI doar mimează lupta cu traficul de droguri în Republica Moldova. Truchează și fabrică dosare la comandă, vizând persoane nevinovate, doar cu un singur scop – de a sustrage atenția opiniei publice de la adevărații infractori”, a declarat avocata Ala Raevschi. „Țara este în pericol, populația țării, sănătatea ei sunt în pericol, pentru că drogurile cum au circulat „sub niște epoleți” așa continuă sa circule. Au găsit un țap ispășitor și continuă să facă ceea ce au făcut”, a mai spus Ala Raevschi. Avocata susține că informația Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, precum că Oleg Pruteanu a fost reținut pe 20 septembrie 2019, este falsă. Potrivit ei, de fapt, Pruteanu nu a fost eliberat în 2018, așa cum afirmă procurorii, ci se află în detenție continuă a 25-a lună, în lipsa unei sentințe.
Amănunte pe IPN!