Părintele diacon Ghenadie Valuța (a ajuns în atenția opiniei publice după ce a fost surprins că a legat cu un lanț un câine de mașina sa și l-a târât pe drum) susține că expertiza veterinară a constatat că starea clinică a câinelui din Anenii Noi nu prezintă risc de viață și sănătate. Locuitorii din Anenii noi, în frunte cu Ghenadie Valuța, propun mai multe măsuri pentru a soluționa problema câinilor fără stăpân, în cadrul unui proiect adresat Mitropoliei. Printre acestea ar fi și deschiderea azilurilor de animale pe lângă biserici. După expertiza veterinară, lui Ghenadie Văluța i-a fost aplicată o amendă în valoare de 1200 de lei pentru „încălcarea regulilor de transportare, protecție și bunăstare a animalului.
Guvernul nu a susținut proiectului hotărârii Parlamentului prin care se intenționează crearea unui grup de lucru pentru elaborarea proiectului de lege cu privire la modificarea Constituției privind revocarea deputaților. Irevocabilitatea mandatului parlamentar este un principiu de bază general acceptat al democrațiilor europene și promovat de Comisia de la Veneția. În acest context, în Rezoluția nr.1303(2002) privind funcționarea instituțiilor democratice în Moldova, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a cerut autorităților moldovenești „de a garanta cu claritate în legislație principiul irevocabilității mandatului parlamentar”. Comisia de la Veneția a estimat că posibilitatea revocării deputaților de către alegători sau de către partide este „incompatibilă cu doctrina tradițională și general acceptată a democrației reprezentative” și „contrarie normelor europene. De asemenea nu a fost susținută nici ideea de a reduce numărul de deputați de la 101 la 61.
Ședința Consiliului Superior al Procurorilor, programată pentru astăzi, 26 iulie, la ora 10.00, a fost amânată din lipsă de cvorum. La ședință au fost prezenți doar patru membri din 12, ceea ce nu a permis desfășurarea ședinței. O altă dată a ședinței nu a fost stabilită. Președintele Igor Dodon a scris pe Facebook că „legea prin care a fost resetat mecanismul desemnării procurorului general interimar prevede expres dreptul Parlamentului de a identifica și propune șefului statului candidatul la funcția de procuror general interimar”. Șeful statului vine cu un apel către legislativ de a lansa neîntârziat procedurile ce se impun pentru identificarea unei candidaturi ireproșabile, integre, în spiritul meritocrației și al profesionalismului.
Direcția de operațiuni speciale din cadrul Inspectoratului Național de Investigații va fi lichidată. Ministrul afacerilor interne, Andrei Năstase, a anunțat că însăși înființarea și funcționarea Direcției a avut loc cu multiple abateri de la prevederile cadrului normativ în vigoare. „De exemplu, Direcția își arogase competența de a monitoriza tendințele îndreptate spre subminarea statalității Republicii Moldova, deși prin lege acesta este atributul Serviciului de Informații și Securitate. Sau, tot cu titlu de exemplu, Direcției i s-a dat competența de a releva, investiga și descoperi infracțiunile deosebit de grave sau excepțional de grave, deși există la Inspectoratul Național de Investigații o direcție – nr. 1 – dedicată exact combaterii crimelor grave... Mă folosesc de acest prilej pentru a face apel la ce a mai rămas din onoarea procurorilor să răspundă demersului meu cu privire la interceptarea și filarea unor oameni nevinovați. Încetați să mai acoperiți abuzurile din trecut. Le vom descoperi oricum, iar cei care le-au tăinuit vor fi la fel de vinovați precum cei ce le-au comis”, a mai spus ministrul de interne.
Președintele fracțiunii Partidului Democrat în Parlament, Dumitru Diacov, îl va înlocui pe colegul său, Pavel Filip, în Biroul permanent al Parlamentului, după ce cel din urmă și-a dat demisia din funcția de președinte de fracțiune săptămâna trecută, spunând că „uneori trebuie să știi să te retragi, să reflectezi asupra stării de lucruri”.
După ce instanța de la Cahul a admis demersul procurorului anticorupție privind emiterea unui mandat de arest pe numele fostului primar de Orhei, acesta afirmă că este amenințat „de noua guvernare în frunte cu Igor Dodon și Maia Sandu”. Și aceasta pentru că „lor nu le convine că el ar putea spune tot ce cunoaște, dar el cunoaște foarte mult, inclusiv despre Igor Dodon”. Ilan Șor a declarat că oamenii vorbesc despre necesitatea organizării de proteste împotriva „dezordinii” de astăzi. „Voi susține în acest caz poporul”, a declarat Ilan Șor, condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere și care a părăsit teritoriului Republicii Moldova, eludând controlul vamal și cel de frontieră, deși avea interdicție în acest sens impusă de către instanța de judecată.
50 de standuri cu diverse produse ecologice autohtone vor fi instalate în cadrul a 32 de misiuni diplomatice ale Republicii Moldova în străinătate, precum și în sediile partenerilor și organizațiilor internaționale. Standurile vor conține produse alimentare procesate, precum fructe și legume uscate, ceaiuri sau conserve, miere, nuci, uleiuri presate la rece, vinuri, produse cosmetic etc. Acestea sunt certificate ca produse ecologice, fiind selectate conform unui regulament elaborate de Agenția de Investiții.
Primarul satului Popeasca, raionul Ștefan Vodă, Ion Osipov, se adresează șefului statului, Igor Dodon, să intervină, deoarece este impus, prin hotărâri judecătorești abuzive, să vândă, contra sumei de 74 de mii de lei, unui agent economic un teren de 2,8 ha din intravilanul satului Popeasca, care valorează circa trei milioane de lei. Într-o conferință de presă al IPN, edilul a declarat că prin această acțiune are loc deposedarea comunității de bunuri publice, în detrimentul cetățenilor din Popească. Primarul spune că toate organele statului au refuzat pornirea unei urmării penale pe acest caz, prin care Primăria pe care o conduce riscă să fie deposedată ilegal de 2,8 ha de bunuri publice. Primarul susține că este impus de o decizie a Curții Supreme de Justiție să emită un act administrativ în favoarea agentului economic, pe care îl consideră ilegal.
Guvernul a aprobat numirea în funcție a trei secretari de stat, Gheorghe Balan, Ianoș Erhan și Dorin Purice, la Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, doi secretari de stat au fost numiți la Ministerul Economiei și Infrastructurii: Ionela Costache care va coordona diplomația economică și Svetlana Dogotaru care are o experiență notorie în dezvoltarea construcției de drumuri și urbanismului. Totodată, un număr de 65 de persoane cu funcții de conducere în Guvern vor fi avizate că locurile lor de muncă se lichidează. E vorba de 33 de persoane care dețin funcțiile de secretar general de stat și secretar de stat și 32 de șefi și șefi adjuncți ai oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat.
Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a suspendat certificatul de înregistrare pentru produsul medicamentos Strim, soluție injectabilă 100 UI/ml 10 ml N1 (DCI: Insulinum glarginum). În ultima perioadă numărul de raportare a reacțiilor adverse la acest medicament a crescut progresiv, totodată, fiind raportate reacții adverse grave. Potrivit instituției, decizia privind suspendarea certificatului urmează să ajungă imediat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care trebuie să se pronunțe asupra importului și utilizării acestui tip de medicament în continuare la nivel de țară.
Amănunte pe IPN!