Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 23 octombrie 2018

După vizitarea Comratului de către Recep Tayyip Erdogan, analistul Veaceslav Craciun observă că după mulți ani de tăcere a autorităților de la Ankara, președintele turc s-a referit la subiectul „eficienței autonomiei găgăuze”. Această referință, spune el într-un articol pentru IPN, ar trebui să fie înțeleasă, probabil, ca un sprijin al punctului de vedere dominant în mediul elitei politice locale privitor la problema funcționalității Gagauz-Yeri. La Comrat se crede că, în scopul dezvoltării regiunii, competențele care se conțin în „Legea cu privire la statutul juridic special” ar urma să fie fixate în Constituție.

Accidental sau nu, menționează directorul de opinie, cererea găgăuzilor privitor la consolidarea constituțională a competențelor a susținut-o în prezența bașkanului și președintelui turc nimeni altul decât Igor Dodon. Chiar dacă admitem că acesta e un semnal dat publicului găgăuz în contextul apropiatei campanii electorale, nu putem să nu remarcăm că subiectul „reformei găgăuze” în Constituție a luat un loc sigur în agenda relațiilor regiunii cu autoritățile centrale.

Iar la Chișinău continuă spiritele provocate de adunarea PDM. Alexei Busuioc, primarul localității Capaclia din raionul Cantemir, a spus în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV că cel puțin 60 la sută din cei prezenți la adunarea PDM nu vor vota pentru acest partid pentru că aceștia au fost aduși în Piața Marii Adunări Naționale „cu japca”.

Primarul consideră că partidul de guvernare pregătește falsificări masive pentru următoarele alegeri parlamentare și un rol în acest proces vor avea conducerile administrației locale de nivelul II. „Atunci, în 1998, când au fost introduse județele, puterea centrală a rămas fără mâini. Ei au înțeles că începe un proces normal de descentralizare și unora nu le-a fost pe plac”.

Și Grigore Cobzac, fost președinte de raion, în prezent deputat PLDM, constată în cadrul dezbaterilor publice desfășurate la IPN cu tema: „Integrarea europeană în Constituție și în viață” că toți partenerii externi își amână relațiile cu Republica Moldova până după alegerile parlamentare, condiționând că trebuie să fie alegeri libere și corecte. El spune că, după nevotarea sintagmei de integrare europeană, un anumit partid a rămas fără instrumentarul politic de manipulare. Potrivit lui, cursul european are tot suportul juridic pentru a fi implementat, doar că acesta trebuie să se implementeze, nu să se mimeze. Partenerii europeni nu au spus că rup relațiile cu Moldova, ci doar că vin cu susținerea financiară direct către APL, a societății civile, a presei libere etc. , a spus parlamentarul.

În cadrul acelorași dezbateri, deputatul PSRM Vladimir Țurcan spune că dacă inițiatorii proiectului de lege privind modificarea Constituției, în sensul introducerii sintagmei „integrare europeană”, consideră că această idee este de talie majoră pentru poporul Republicii Moldova, atunci trebuia organizat un referendum. Vladimir Țurcan afirmă că această cale este stipulată expres în Constituție și spune clar că probleme de acest gen se supun referendumului.

Deputatul mai spune că în cadrul dezbaterilor în Parlament privind votarea sintagmei „integrare europeană” a ieșit la iveală un scop ascuns până acum pentru ca cei care au o altă poziție, fie partid, fie cetățean să poată fi trași la răspundere pentru încălcarea Constituției.

Pe acest fundal, la Chișinău s-a reunit platforma Societății Civile EU-Moldova pentru a constata că progresul în implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană este limitat. În prima jumătate a anului, în pofida progresului moderat în implementarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, se înregistrează un declin calitativ, mai cu seamă din cauza lipsei de progres în realizarea reformei judiciare și a restanțelor existente în mediul democratic, care au dus la suspendarea asistenței macro-financiare UE.

Colac peste pupăză, și Comisia de la Veneția constată că legea privind prevenirea și combaterea terorismului, sub incidența căreia ne aflăm de anul trecut, nu e bună tocmai sub aspectul drepturilor omului. Fără vreo referire la cazul expulzării/extrădării recente din țara noastră a angajaților liceului „Orizont”, Comisia de la Veneția menționează că "listele negre" ale teroriștilor nu ar trebui să se bazeze orbește pe deciziile instanțelor și guvernelor străine. Ar trebui pus în practică un proces eficient de contestare, accesibil tuturor persoanelor afectate, menționează justițiarii. Instanțele moldovenești de judecată ar trebui să poată verifica dacă persoana respectivă este într-adevăr "terorist" în sensul legislației moldovenești și al dreptului internațional. Expulzarea și extrădarea presupușilor "teroriști" este posibilă numai dacă nu contravine obligațiilor Republicii Moldova în baza Convenției din 1951 privind refugiații și a Convenției europene a drepturilor omului.

Cu titlu de ilustrație la sondajele despre justiția coruptă din RM, CNA a reținut trei judecători de la Curtea de Apel, doi judecători de la Judecătoria Chișinău, un procuror, un avocat, un asistent judiciar, un medic și o persoană fizică inculpată pe un dosar. Judecătorii sunt suspectați că au pretins și primit sume de bani pentru a emite decizii favorabile pe mai multe cauze penale aflate în examinare.

Se poate presupune că în domeniul educației corupția are altă față decât cea din justiție, pentru că, uite, doar în municipiul Chișinău sunt necesari 125 de profesori de educația fizică, muzică, limba și literatura română, matematică, limba engleză, fizică. În instituțiile de învățământ preșcolar sunt 400 de posturi vacante de educatori, metodiști, conducători muzicali, logopezi, psihologi, defectologi. Nu sunt acoperite 414 funcții de asistenți medicali, ajutori de educator, dădace, bucătari sau bucătari auxiliari, spălători de veselă, de lenjerie, îngrijitori de încăperi.

Amănunte pe IPN!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.