Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 19 august 2019

Potrivit unui comunicat al IGSU, salvatorii din cadrul postului de salvatori și pompieri Biruința, Sîngerei au fost alertați să intervină la extragerea cadavrelor a doi minori depistați într-un rezervor de apă aflat într-o stație de epurare nefuncțională. Primele investigații arată că minorii nu au fost supravegheați de maturi.

În prima sesiune a actualului Parlament, au existat realizări – a dispărut frica din societate, a fost deblocată asistența financiară externă și au fost adoptate mai multe legi și hotărâri necesare. Astfel caracterizează totalurile primei sesiuni a noului Parlament reprezentanții majorității parlamentare. În același timp, reprezentantul opoziției susține că nu vede decât un haos și lipsa unui program foarte clar care să fie îndreptat pe abordarea și soluționarea problemelor cetățenilor. Opiniile au fost exprimate la dezbaterile publice cu tema: „Totalurile primei sesiuni a noului Parlament: pro și contra”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova. „Dacă am da o apreciere globală la ce s-a întâmplat în această perioadă de două luni și jumătate, am putea spune că am trăit în „rai”, dar „rai” e acronim. Se descifrează așa – Revizuirea, Ancheta și Inventarierea. Deci, astea au fost principalele lucruri cu care s-a ocupat și Parlamentul și Guvernul”, a notat Igor Boțan, expertul permanent al proiectului. Potrivit lui Igor Boțan, actuala guvernare nu poate comite lucruri prin care opinia publică să perceapă că este la fel ca precedenta. „Noua guvernare, după ce a intrat în aceste procese de revizuire, anchetare și investigare, caută posibilitatea să formeze un program pozitiv, în baza căruia să poată guverna în continuare”, a specificat expertul. Prezent la dezbateri, Alexandru Slusari, deputat din fracțiunea blocul ACUM, Partidul Demnitate și Adevăr, a precizat că situația din procuratură este dezastruoasă. „Fără edificarea statului de drept, noi nu putem să mergem mai departe. Reforma justiției este prioritară pentru blocul ACUM”, a declarat Alexandru Slusari.

Directorul IPN Valeriu Vasilică constată într-un articol că „ședința extraordinară de săptămâna trecută a Parlamentului s-a încheiat cu anumite mesaje lansate de reprezentanții aproape a tuturor fracțiunilor legislativului. Chiar dacă nu au avut o tangență clară cu agenda chestiunilor discutate timp de două zile, acestea prezintă interes pentru caracterul lor programatic, prin care se anunță anumite poziționări, interese și acțiuni de viitor ale formațiunilor parlamentare. Având în vedere viitoarele alegeri locale, ”întrebarea este dacă, până la urmă, contează mai mult ceea ce deputații moldoveni spun sau ceea ce ar vrea să spună?”, conchide directorul.

NR Investments Ltd, o firmă de investiții imobiliare, fondată în 2007 și înregistrată în Insulele Canalului, a confirmat procurarea a 95% din compania Avia Invest, concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău. Contractul a fost ratificat astăzi, 19 august, de către reprezentații Avia Invest și unicul beneficiar al firmei NR Investments, Nat Rothschild. Potrivit unui comunicat de presă al noilor proprietari, NR Investments are o experiență vastă în investiții în infrastructură și proprietăți imobiliare din Europa Centrală. Investițiile anterioare includ Porto Montenegro, un port pentru yachturi de lux; Trigranit, cel mai mare dezvoltator imobiliar din Europa Centrală; complexul de film Korda Studios din Budapesta, precum și multe alte proiecte imobiliare în toată regiunea.

Actualul vicedirector al Curții de Conturi, Viorel Chetraru, afirmă că nu îl cunoaște pe Sorin Stati, fost director la MoldAtsa. Viorel Chetraru a declarat pentru IPN că sunt aberații afirmațiile lui Sorin Stati că ar fi pus presiune pe el ca să transfere conturile MoldAtsa la Unibank, instituție financiară implicată în frauda bancară. Sorin Stati, fostul director al MoldAtsa, ar putea fi chemat la audieri în Comisia pentru anchetarea fraudei bancare, iar decizia va fi luată pe 21 august. Despre acestea a informat Alexandru Slusari, președintele comisiei, care a dat publicității un mesaj care aparține lui Sorin Stati.

Oprirea și verificarea vehiculelor în lipsa temeiurilor legale este interzisă. Totodată, la oprirea vehiculului polițiștii vor fi obligați să informeze conducătorii auto cu privire la nume, funcție și temeiul legal al opririi, și vor prezenta legitimația de serviciu. Unitățile de supraveghere a traficului vor fi amplasate numai în locuri vizibile, fiind interzisă practica anterioară de staționare în spații ascunse conducătorilor auto. Într-un comunicat de presă al MAI se menționează că măsura se înscrie în obiectivul prioritar de asigurare plenară a drepturilor și libertăților cetățenilor și de prevenire a abuzurilor din partea instituțiilor de drept, inclusiv a structurilor subordonate MAI. Totodată, prin amplasarea strict la vedere a unităților de supraveghere se urmărește întărirea componentei de prevenție.

Acuzațiile aduse la adresa unor foști miniștri ai apărării de către actualul ministru Pavel Voicu sunt bazate pe bârfe, care nu aduc onoare unui militar. Vitalie Marinuța, fost ministru al apărării, s-a referit și la acuzațiile de vânzare de arme din dotarea Armatei. Procuratura Militară a făcut o anchetă amplă pe acest subiect și a constatat că tranzacția a fost perfect legală și economic benefică pentru Republica Moldova. „Tehnica militară care este pusă în comercializare de către Parlamentul Republicii Moldova, forul reprezentativ al cetățenilor, din 2001 stă sub garduri în unitățile militare, pentru că fiecare se teme”, a declarat Vitalie Marinuța.

Amănunte pe IPN!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.