Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 14 martie 2019

Nu există niciun risc radiologic pentru sănătatea populației Republicii Moldova, menționează Agenția Națională pentru Sănătate Publică într-un comunicat de presă emis în contextul unor speculații despre o avarie la Uzina Metalurgică din orașul Râbnița, care s-ar fi soldat cu emisii de substanțe toxice în atmosferă. Potrivit instituției, debitul dozei fondului gama este situat în limitele valorilor medii caracteristice teritoriului țării și nu depășește valorile admise conform „Normelor Fundamentale de Radioprotecţie. Cerințe și Reguli Igienice”.

Vicepreședintele PDM, Andrian Candu, a declarat, că reprezentanții blocului ACUM sunt așteptați la discuții în zilele următoare, până duminică. Dacă nici această, invitație repetată, nu va fi acceptată, PDM va convoca repetat, săptămâna viitoare, Comitetul executiv al formațiunii pentru a decide acțiunile viitoare.

Blocul ACUM tratează cu refuz și ce-a de-a doua invitație a PDM la dialog pentru formarea majorității parlamentare. Potrivit reprezentantului blocului, Sergiu Litvinenco, poziția ACUM rămâne neschimbată: blocul nu poartă negocieri cu „cei care sunt responsabili de capturarea statului”.

Partidul Socialiștilor nu a anunțat o agendă clară a eventualelor discuții cu blocul ACUM pentru formarea unei coaliții. Socialiștii nu ar fi trebuit să recurgă la discuții preliminare, dar trebuiau să propună din start negocieri. Totodată, blocul ACUM are puțină experiență în politică și, după propunerea PSRM, a dat dovadă că nu are o poziție unică. Aceste opinii au fost exprimate de politologul Victor Stepaniuc și juristul Serghei Mișin în cadrul emisiunii „Glavnîi vorpos” de la postul de televiziune NTV Moldova.

Potrivit Maiei Sandu, co-președinta Blocului electoral ACUM, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, formațiunea își propune să construiască un stat de drept, precum și să elibereze instituțiile statului din captivitate, iar apoi să investească în ele și să se asigure că acestea funcționează în interesul cetățeanului. În acest sens, Blocul a propus un pachet de proiecte de legi, prezentat de deja, pe care îl înaintează celorlalți deputați aleși în Parlament, „iar acum rămâne de văzut câți dintre ei sunt oameni care chiar vor să reprezinte interesul cetățeanului”. Acest pachet prevede crearea a trei comisii, printre care una pentru investigarea fraudei bancare, precum și proiecte ce prevăd mai multe demisii, inclusiv a procurorului general.

Cetățenii români din Republica Moldova sunt chemați să susțină la europarlamentarele din 26 mai echipa Partidului Mișcarea Populară, din România. Potrivit lui Eugen Tomac, UE are astăzi în partea stângă Prutului aproape un milion de cetățeni europeni, moldoveni care și-au redobândit cetățenia română, obiectiv care nu trebuie stopat. Deputatul român mai spune că acesta este și motivul pentru care partidul pe care îl conduce vrea să meargă la Bruxelles, cu mesajul: „Toți românii uniți în Europa”. Potrivit lui Eugen Tomac, proiectul european este la ora actuală amenințat de oameni care luptă deschis împotriva UE, iar românii au obligația de a apăra acest proiect, pentru că mai multă integrare va ajuta și mai mult pe viitor UE.

În jur de 20 de producători agricoli vor participa duminică, 24 martie, la un târg al strugurilor, care se va desfășura în scuarul Catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” din centrul capitalei. Producătorii, care au rămas în luna martie cu frigiderele pline cu producție, vor propune struguri „Moldova”, dar și soiuri albe, cu circa 50 de lei pentru o ladă de 8,5 kg. Este o oportunitate și pentru cumpărători să  achiziționeze struguri la un preț simbolic, mai ales în Postul Mare, când se consumă mai multe produse vegetale și oamenii sunt mai predispuși pentru fapte bune. Prețul de 50 de lei pentru o ladă cu 8,5 kg struguri este practic în jumătate față de prețul de anul trecut, când kilogramul era 12,50 lei.

Autoritățile își propun să reducă deșeurile alimentare pe cap de locuitor cu 30% timp de zece ani și cu 50% timp de 15 ani. Lupta împotriva deșeurilor alimentare implică aplicarea unor măsuri de responsabilizare și mobilizare a producătorilor, prestatorilor și vânzătorilor, a consumatorilor și asociațiilor, pe întregul lanț agroalimentar, astfel valorificând la maximum resursele de alimente comestibile. Autoritățile își propun să utilizeze produsele nevândute sau neutilizate, dar potrivite consumului uman, pentru donații și alte mijloace de transformare. Printre alte acțiuni ar fi valorificarea produselor pentru hrana animalelor, utilizarea produselor în scop de compost pentru agricultura sau valorificare energetică.

În cadrul procedurilor de alegere a președintelui AȘM, Valeriu Pasat a menționat că Academia de Științe a Moldovei este o instituție publică de interes național, autonomă și independentă de autoritățile publice, dar se constată că membrii ei sunt politizați, iar dacă nu se va opri politizarea în Academie și nu se va opri corupția, Academia va dispărea. „Vă mulțumesc, dar eu nu particip la acest spectacol la care din start se știe cine și cum o să câștige. Repet încă odată, accept să particip la un concurs transparent, fără implicarea politicului”, a declarat dânsul.

Autoritățile estimează că anul acesta veniturile în cadrul Moldova IT Parc vor fi în creștere cu circa 40%, în comparație cu anul precedent și vor atinge 2,6 miliarde de lei. Acest fapt, susține ministrul economiei și infrastructurii, Chiril Gaburici, confirmă dinamismul pieței tehnologiei informației. În cadrul unei întrevederi cu administrația și unii rezidenți ai Moldova IT Parc, ministrul a declarat că sectorul IT din Moldova este în deplină dezvoltare, iar stimulatorul principal este modelul Parcului IT virtual.

Amănunte pe IPN!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.