Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 11 octombrie 2018

Premierul Pavel Filip a încurajat instituțiile statului să acorde o atenție maximă realizării angajamentelor asumate în implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-UE. La ședința Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană, desfășurată miercuri, 10 octombrie, Pavel Filip a declarat că implementarea Acordului este o prioritate și trebuie depuse toate eforturile ca să nu fie acumulate restanțe, „acest lucru fiind o obligațiune guvernamentală esențială”.

Dar deoarece integrare europeană înseamnă și altceva decât comerț și valorificare de cote de export, Comisia de Afaceri Externe a Parlamentul European a aprobat marți o rezoluție în care se spune că Republica Moldova este „capturată de interese oligarhice”, „dă îndărăt de la standardele democratice și statul de drept”. Analizând implementarea Acordului de Asociere, parlamentarii europeni își mai exprimă îngrijorarea în legătură cu „lipsa alegerilor corecte și transparente, a unei justiții imparțiale”. Ei cer autorităților de la Chișinău să răspundă acestor îngrijorări, inclusiv să facă mai mult pentru combaterea corupției și spălării banilor.

Comentând documentul în cadrul emisiunii „Ora expertizei”, Ștefan Gligor, director de programe al Centrului de Politici și Reforme, menționează că „acesta este un mesaj de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova în contextul atât de grav în care ne aflăm”.

Lui i se alătură vicepreședintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Stanislav Pavlovschi, care consideră că problemele menționate în acest raport  pun sub semnul întrebării respectarea principiilor de bază ale democrații în Republica Moldova. Aceasta este foarte serios pentru că ar putea apărea dubii privind voința Republicii Moldova de a adera la valorile europene.

Anunțând că proiectul de modificare a Constituției pentru introducerea sintagmei „integrare europeană” va fi supus votului la una dintre ședințele Parlamentului din această săptămână, PDM le-a dat de lucru formatorilor de opinie. Bunăoară, Victor Juc, vicedirector al Institutului de Cercetări Juridice și Politice a Academiei de Științe a Moldovei, consideră că introducerea în legea de bază a obiectivului de integrare europeană nu este pur și simplu o ideologie a unui partid sau a unor segmente din societate, ci un proiect de țară, asociat cu modernizarea politico-juridică și social-economică a Republicii Moldova.

La rândul sâu, comentatorul politic Corneliu Ciurea afirmă că obiectivul integrării europene este concomitent și o ideologie, și un proiect, și un mit. Potrivit lui, prin intenția sa de a-l introduce în Constituție, Partidul Democrat vrea să-și demonstreze veleitățile sale pro-europene și, în același timp, să testeze înclinațiile pro-europene ale altor partide politice, din punct de vedere tactic... Cu alte cuvinte, cine nu-i cu noi, acela-i împotriva noastră?

Curios e și faptul că în condițiile când președintele PDM și-a etalat nedorința de a trage cu urechea la cerințele UE, majoritatea parlamentară proiectează schimbări inedite în domeniul dreptului prin modificarea Constituției pentru ca judecătorii să fie aleși direct de către popor. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost votat la ședința Parlamentului de joi, 11 octombrie. Fracțiunile parlamentare din opoziție au criticat inițiativa, calificând-o drept populistă. Se poate presupune că și puterea judecătorească care este independentă, separată de puterea legislativă și puterea executivă, are opinii, pe care le va expune.

Europenii sunt cu ochii și pe condițiile de dezvoltare a pieței de publicitate de la noi. În sfârșit, Parlamentul a votat în primă lectură un proiect de lege care urmează să substituie actuala Legea cu privire la publicitate. Documentul vine să instituie un regim juridic al mesajelor de interes public, cele definite în actuala legislație ca „publicitate socială” și care sunt reglementate contradictoriu.

Iar adevărata istorie de succes a Republicii Moldova se situează în zona asiatică și se numește proiectul de asistență pentru fermierii neprivilegiați 2KR, meritând a fi continuat, au conchis ministrul Nicolae Ciubuc cu Masanobu Yoshii, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova. În cadrul acestui proiect au fost achiziționate 7686 de unități de tehnică agricolă nouă, pentru circa 3500 de beneficiari. Aceștia prelucrează cu această tehnică aproape 40% din terenul arabil al Republicii Moldova.

Asistența financiară oferită de către Japonia, care este cel de-al treilea donator al Republicii Moldova, după SUA și Uniunea Europeană, se ridică la circa 150 de milioane de dolari.

Vești bune de la Jocurile Olimpice de tineret de la Buenos Aires. Judocanul Alin Bagrin a ocupat locul 5 în clasamentul general. Bagrin a obținut două victorii, cu Fleury Nihozeko (Burundi) și Abolfazi Shojaei (Iran), dar în meciul pentru medalia de bronz i-a cedat turcului Omer Aydin.

Asta după ce la canotaj academic, concetățeanul nostru Ivan Corșunov s-a clasat pe locul 6, iar înotătoarea Tatiana Salcuțan a luat medalia de aur la 200 metri spate, înregistrând rezultatul 2:10.13.

Amănunte pe IPN!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.