Ca și orice lucru important, turul întâi al alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie, are cel puțin 3 etape importante: planificare, realizare și evaluare. Societatea are nevoie de etapa de evaluare atât pentru a înțelege ce s-a făcut bine sau mai puțin bine în trecut, cât și pentru a înțelege ce are de făcut în viitor, mai exact în perioada care a rămas până la ziua votării în turul doi – 15 noiembrie. Despre aceasta au discutat participanții la dezbaterea publică „Primul tur al alegerilor prezidențiale 2020: lecții învățate și lecții de învățat”, organizate de Agenția de presă IPN.
Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că, potrivit Codului Electoral, cel de-al doilea tur de scrutin prezidențial se desfășoară peste două săptămâni de la primul tur. Aceasta după ce Comisia Electorală face bilanțul alegerilor și ajunge la concluzia că primul tur este validat, prezența la urne fiind de cel puțin o treime din numărul alegătorilor înscriși în liste. Potrivit expertului, CEC are suficient timp la dispoziție pentru a aproba procesul verbal privind rezultatele votării și pregătirea raportului pentru organizarea și desfășurarea alegerilor în al doilea tur de scrutin, care ar urma să aibă loc pe 15 noiembrie. Ulterior, până pe 25 noiembrie, CEC va trebui să facă bilanțul și să pregătească toate documentele pentru remiterea lor la Curtea Constituțională, care, după examinarea lor, va decide validarea sau invalidarea alegerilor prezidențiale.
Referindu-se la prezența la urne, expertul o apreciază ca fiind una excelentă. Și aceasta pentru că există informații veridice de la Ministerul Afacerilor Externe, potrivit cărora peste hotare s-ar afla 800 de mii de alegători. Respectiv, dacă din 2,8 milioane de cetățeni din țară sunt excluși 800 de mii, din cele două milioane rămase, la alegeri au participat 1,3 milioane de alegători. Astfel, rata de participare, pe timp de pandemie este una bună.
Cât despre corectitudinea alegerilor, Igor Boțan a precizat că există mai multe interpretări, deși a trecut abia primul tur de scrutin. Potrivit lui, există probleme în ceea ce ține de integritatea procesului electoral, fapt recunoscut și de observatorii internaționali. „Există scandaluri legate de finanțarea ilegală a partidelor, monopoluri în mass-media, probleme care nu se rezolvă de ani. De asemenea, sunt scandaluri legate de transportarea organizată a votanților, fenomen înregistrat încă la alegerile din februarie 2019. Astăzi, există recidive, care trebuie reglementate acum, înainte de al doilea scrutin”, a spus el.
Victor Juc, directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, spune că ar împărți campania electorală pentru alegerile prezidențiale în două perioade. Prima este cea în care concurenții electorali au avut posibilitatea să-și prezinte mesajul și, în acest sens, în opinia sa, a fost o competiție relativ bună. Concurenții electorali au avut posibilități, pe diferite paliere, să-și prezinte oferta electorală și ideile pentru programele de modernizare a țării. Însă, în ziua de 1 noiembrie au apărut mai multe derapaje. Sunt încălcări tradiționale, atestate în ultimul timp – tentative de transportare organizată a alegătorilor, coruperea alegătorilor etc. Tot aici se regăsește și agitația electorală în ziua alegerilor, spune expertul, încălcare, consemnată chiar și în SUA, unde, de asemenea, au loc alegeri.
În opinia sa, prezența la urnele de vot a fost una acceptabilă. „Nu mai putem spera că se va repeta situația din 1991, când, la prezidențiale, la urne s-au prezentat peste 80%. Acum situația este alta. Și în general și în întreaga Europă practic s-a făcut o partajare cu privire la prezența la urne. Cea mai mare rată e la parlamentare, apoi urmează prezidențialele și apoi alegerile locale. Desigur, multă lume vrea o prezență mai mare, astfel încât să fie un nivel mai înalt de reprezentativitate, legitimitate, dar acest fapt nu vizează atribuțiile președintelui conferite de Constituție și alte acte normative. Mai degrabă o prezență mai mare sau mai mică ține de activitatea concurenților electorali”, opinează Victor Juc.
Potrivit lui, luând în considerare pandemia COVOD-19, dar și alți factori, la alegerile prezidențiale a fost o prezență bună. Expertul este de părere că rata de participare, cuprinsă între 40% și 50% din alegătorii înscriși, se va păstra și pe viitor, inclusiv pentru că în alte țări situația este la fel. Victor Juc spune că mulți cetățeni sunt plecați peste hotare, alții nu mai cred în clasa politică și, în aceste circumstanțe, prezența este bună. În opinia sa, aceasta ar putea crește cu câteva procente, în condițiile în care, în buletinul de vot, ar fi introdusă opțiunea „Împotriva tuturor”.
Vadim Pistrinciuc, directorul executiv al Institutului pentru Politici și Inițiative Strategice, a menționat că prezența la prezidențiale a fost peste așteptările mai multor experți, care credeau că pandemia va coborî rata de participare „mai că nu la limita pragului de recunoaștere a alegerilor”. „Erau astfel de opinii, și într-adevăr este pentru prima dată când un scrutin se desfășoară în astfel de condiții sanitare și există o parte a societății care este destul de îngrijorată de aceste lucruri. Însă, chiar și așa, prezența a fost destul de înaltă, deși sub nivelul participării la alte alegeri. Sigur că surpriza cea mai mare este prezența în diasporă, un record”, opinează expertul.
Potrivit lui, pe de altă parte, există și foarte multe rezerve, pentru ambele tabere, în ce privește prezența la vot. „Sunt persoane, atât care ar vota mai mult stânga, cât și cei care ar vota dreapta sau centrul pro-european, însă aceste persoane nu au mers la vot aici în țară. Și se observă un număr mare de astfel de alegători, chiar și în municipiul Chișinău sau în alte raioane destul de mari”. În opinia sa, în turul doi se va duce bătălia pentru a spori participarea la alegeri.
Vadim Pistrinciuc spune că, pentru el, aceste alegeri nu sunt corecte, pe motiv că există o multitudine de încălcări admise. Or, abordarea este una ușuratică, precum că „au fost câteva nereguli, dar lasă... au fost acolo câteva încălcări”. Potrivit lui, o bună parte din încălcări vin de la candidatul Igor Dodon. Și aceste nereguli trebuie investigate și puse neapărat pe rol din punct de vedere instituțional și legal. Expertul susține că nu trebuie să existe o atitudine lăsătoare față de fraude, pentru că există o mulțime de probleme nesoluționate, precum ar fi – magazinele sociale, votul din regiunea transnistreană etc. În altă ordine de idei, Vadim Pistrinciuc a spus că rezultatul primului tur de scrutin a arătat că oamenii i-au întors spatele lui Igor Dodon, au votat împotriva lui, acesta fiind un mesaj că oamenii vor o schimbare și că nu sunt de acord cu mersul lucrurilor.
Dezbaterea publică „Primul tur al alegerilor prezidențiale 2020: lecții învățate și lecții de învățat”, este ediția a 158-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.