„În general, alegerile locale noi din 21 noiembrie în cele 15 localități reprezintă un interes aparte și din cauză că se desfășoară pe fundalul a două crize extrem de acute – criza gazelor și cea pandemică. Astfel, ne convingem că vremurile bune nu pot fi declarate în avans. În acest sens, am putea parafraza o vestită zicală afirmând: „Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să zâmbească, povestește-i planurile de instaurare a vremurilor bune...”
---
Alegerile locale noi
Alegerile municipale sunt foarte importante în orice societate. Într-un șir de state dezvoltate la alegerile municipale participă mai mulți alegători decât la alegerile generale. Experiența electorală a Republicii Moldova arată, deocamdată, un interes mai mare a cetățenilor pentru alegerile generale decât pentru cele locale. O astfel de situație are loc în pofida faptului că încrederea cetățenilor în primării este de două-trei ori mai mare decât încrederea în Parlament. Una din explicațiile situației menționate ar fi că primăriile sunt foarte sărace, cu excepția celor din municipiile Chișinău, Bălți etc. Celelalte primării abia de reușesc să acopere câteva zeci de procente din cheltuieli cu resurse proprii, restul provin din transferurile de la centru.
Deși alegerile municipale sunt, de fapt, alegeri administrative, s-a observat de-a lungul ciclurilor electorale că susținerea partidelor aflate la guvernare se transmite, practic, în aceeași proporție și la nivelul municipalităților, atunci când se aleg primarii și consilierii locali. De exemplu, la alegerile locale din 2015 Partidul Democrat din Moldova (PDM) a devenit partidul primarilor – candidații PDM au fost aleși primari în aproximativ 1/3 din localități, odată cu preluarea treptată a controlului puterii la nivel central de către coordonatorul executiv. Ulterior, primarii devin, la rândul lor, principalii agenți electorali ai partidelor de la guvernare la nivel local. Astfel, de-a lungul anilor a funcționat regula, potrivit căreia partidele de guvernare susțin administrațiile locale reprezentate de primarii acestora, iar administrațiile locale susțin partidele respective la alegerile generale. Așa s-a întâmplat la alegerile parlamentare din 2019, când, datorită autorității primarilor, PDM a obținut cel mai înalt scor în istoria sa politică - 1/3 din mandatele parlamentare în circumscripțiile uninominale.
Actualul partid de guvernământ – Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), ne-a asigurat că va refuza practica guvernărilor precedente de susținere financiară acordată preponderent primăriilor conduse de reprezentanții formațiunii. Nu putem ști, dacă PAS își va respecta promisiunea. Vorba e că, deocamdată, nici nu prea știm câți primari are formațiunea. Știm doar că în cadrul Blocului ACUM, alături de Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), PAS a obținut funcții de primar în 172 de primării, adică în aproximativ 19% din localități. Deci, am putea presupune că PAS ar avea primari în aproximativ 10% din localități.
Din cele menționate devine evident că alegerile municipale sunt un test foarte util pentru estimarea evoluției suportului cetățenilor față de puterea centrală. În acest sens, alegerile locale noi din 21 noiembrie, desfășurate 15 localități (~1.7%), unde în ultima jumătate de an au apărut vacanțe ale funcției de primar, vor reprezenta prima evaluare a suportului PAS de după alegerile parlamentare. Geografia alegerilor noi este relativ reprezentativă, acoperind regiuni din nordul, centrul și sudul Republicii Moldova. La alegerile locale noi, de suplinire a vacanțelor funcției de primar, de obicei, câștigă candidații partidelor parlamentare. Este de remarcat că, în cinci din cele 15 localități, funcțiile vacante de primari au fost deținute de reprezentanții blocului ACUM.
Statistici preelectorale
Procedura înaintării candidaturilor pentru alegerile primarilor în cele 15 localități a luat sfârșit, dar înregistrarea candidaturilor depuse se va termina pe 30 octombrie, cu trei săptămâni înaintea zilei alegerilor. Din tabelul de mai jos se poate desprinde că PAS va avea candidați în toate cele 15 localități. Principala forță de opoziție, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS) va avea candidați în majoritatea localităților. Este de remarcat că Partidul Verde Ecologist (PEV) a înregistrat candidați în ¼ din localități, celelalte 10 formațiuni participante au înregistrat câte 1-2 candidaturi.
LOCALITATE |
Vacanța
lăsată de |
Candidați
Total 45 |
PAS
14 |
PACE
2 |
PUN
1 |
BECS
9 |
PL
1 |
PȘ
2 |
PPM
1 |
POM
1 |
PPDA
2 |
PVP
1 |
PDM
2 |
PVE
4 |
PMAN
1 |
Indep.
4 |
Bălți
mun. |
PN |
10 |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
✔ |
|
|
|
|
✔ |
✔ |
Opaci
Căușeni |
CI |
3 |
✔ |
|
|
|
|
|
|
|
✔ |
|
|
✔ |
|
|
Ucrainca
Căușeni |
PLDM |
2 |
✔ |
|
|
✔ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Hîrtop
Cimișlia |
PDM |
4 |
✔ |
|
|
|
|
|
|
|
|
✔ |
|
|
|
2 |
Cupcini
Edineț |
PSRM |
3 |
✔ |
|
|
✔ |
|
|
|
|
|
|
|
✔ |
|
|
Hlinaia
Edineț |
PLDM |
3 |
✔ |
✔ |
|
✔ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Călinești
Fălești |
PDM |
2 |
✔ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
✔ |
|
|
Ișcălău
Fălești |
PȘ |
3 |
✔ |
|
|
✔ |
|
✔ |
|
|
|
|
|
|
|
|
Pîrlița
Fălești |
ACUM |
2 |
✔ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
✔ |
Camenca
Glodeni |
ACUM |
2 |
✔ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
✔ |
|
|
|
Bălceana
Hîncești |
ACUM |
2 |
✔ |
|
|
|
|
|
|
|
✔ |
|
|
|
|
|
Cneazevca
Leova |
PN |
2 |
✔ |
|
|
✔ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Palanca
Ș-Vodă |
ACUM |
2 |
✔ |
|
|
✔ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ștefănești
Ș-Vodă |
ACUM |
1 |
|
|
|
✔ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Negurenii Vechi
Ungheni |
PSRM |
4 |
✔ |
|
|
✔ |
|
|
|
|
|
|
✔ |
✔ |
|
|
Nu încape îndoială că principala intrigă a alegerilor noi din 21 noiembrie o reprezintă competiția din municipiul Bălți. Ținând cont de rezultatele recentelor alegeri parlamentare obținute de concurenți în municipiul Bălți, s-ar părea ca cele mai mari șanse de a învinge să le aibă candidatul BECS, Aleksandr Nesterovschi. Totuși, sondajul de opinie realizat de IMAS în luna septembrie arăta că, după demisia primarului Renato Usațîi, cele mai mari șanse de victorie le-ar avea Nicolai Grigorișin, care l-a substituit pe Usatîi în 2018, învingând în cadrul unor alegeri noi. În mod curios, pentru alegerile noi din 21 noiembrie 2021, ex-primarul Renato Usatîi i-a retras suportul lui Grigorișin, declarând că nu-i mai susține candidatura. În astfel de circumstanțe intriga alegerilor pentru funcția de primar al municipiului Bălți devine mult mai pronunțată. Ea este alimentată și de implicarea în competiție a deputatului Partidului Șor, Marina Tauber, care va încerca să convingă bălțenii că ar putea replica exemplul municipiului Orhei și la Bălți.
De asemenea, este de mare interes confruntarea candidaților PAS și BECS în jumătate din localitățile în care se desfășoară alegerile noi, precum este de interes și competiția candidaților PAS și a PPDA în două localități.
Concluzii
În general, alegerile locale noi din 21 noiembrie în cele 15 localități reprezintă un interes aparte și din cauză că se desfășoară pe fundalul a două crize extrem de acute – criza gazelor și cea pandemică. Astfel, ne convingem că vremurile bune nu pot fi declarate în avans. În acest sens, am putea parafraza o vestită zicală afirmând: „Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să zâmbească, povestește-i planurile de instaurare a vremurilor bune...”
Victor Pelin
Vezi și:
- Candidatul unic, oleacă independent… Op-Ed de Victor Pelin
- Perspectivele bătăliei blocului Pobeda. Op-Ed de Victor Pelin
- Desfășurarea recensământului 2024. Op-Ed de Victor Pelin
- Sindromul amneziei prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Impactul stabilirii datei alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Gorilele comuno-socialiste împotriva Victoriei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a patra încercare de revenire în politică a ex-premierului Vasile Tarlev. Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua victoriei asupra fascismului pe fundalul reanimării acestuia. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre referendumul constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Manipulare prin omisiune și mutarea accentelor. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri despre aniversarea a 15-a a evenimentelor din 7-8 aprilie 2009... Op-Ed de Victor Pelin
- Inflație de referendumuri. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri generate de actul terorist de la Moscova. Op-Ed de Victor Pelin
- Intriga alegerilor prezidențiale din Rusia. Op-Ed de Victor Pelin
- Guțul a eclipsat-o pe Vlah? Op-Ed de Victor Pelin
- De ce platforma Irinei Vlah riscă să nu se bucure de susținere? Op-Ed de Victor Pelin
- Miza alegerilor prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul coloanei a V-a și reacția societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Consecințele conferinței de la Yalta: eliberatori vs. ocupanți. Op-Ed de Victor Pelin
- Mostră de plagiat și manipulare prin omisiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine totuși a câștigat alegerile? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre autorul transformării utopiei în antiutopie. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre antisemitismul de stat... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre miracole și sărbătorile de iarnă... Op-Ed de Victor Pelin
- Cel mai îndelungat război al imperialismului sovietic. Op-Ed de Victor Pelin
- Originea cultului denunțurilor și turnătorilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Basmul taurului alb nu e cel mai plictisitor... Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea basarabenilor... Op-Ed de Victor Pelin
- Reanimarea reflexelor propagandistice. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre date memorabile și promisiuni neonorate... Op-Ed de Victor Pelin
- Pierderea și reafirmarea identității... Op-Ed de Victor Pelin
- În pragul veșniciei... Op-Ed de Victor Pelin
- Interpretarea sondajelor de către politicieni. Op-Ed de Victor Pelin
- Glorificarea victoriei sovieto-naziste. Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea impusă de două evenimente simbolice. Op-Ed de Victor Pelin
- Mulți chemați puțini aleși... Op-Ed de Victor Pelin
- Amenințări și intimidări de Ziua Independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Imposibilitatea comunismului cu față umană. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a doua încercarea de a intra în același râu. Op-Ed de Victor Pelin
- Criza găgăuză – revelator al decăderii morale. Op-Ed de Victor Pelin
- Inaugurarea guvernatoarei Plaiului de vis... Op-Ed de Victor Pelin
- Cartagina trebuie distrusă! Op-Ed de Victor Pelin
- Asul de ghindă și resuscitarea poveștii de succes. Op-Ed de Victor Pelin
- Forțarea ușilor deschise... Op-Ed de Victor Pelin
- Operațiunea militară specială civilă. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea hotărârii Curții Constituționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Preludiu electoral... Op-Ed de Victor Pelin
- Plaiul de vis al aventurierilor politici... Op-Ed de Victor Pelin
- Cui pe cui se scoate? Op-Ed de Victor Pelin
- Ultima ratio. Op-Ed de Victor Pelin
- Iarmarocul generozității comuno-socialiste. Op-Ed de Victor Pelin
- Fără MIR, pentru pace între națiuni, împotriva agresiunii... Op-Ed de Victor Pelin
- Tăcerea nuntașilor și decepția victimei lui Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Ecoul evenimentelor din 7 aprilie… Op-Ed de Victor Pelin
- Retorica justificatoare pentru o eventuală agresiune rusească. Op-Ed de Victor Pelin
- Capacitățile exagerate ale Maiei Sandu...Op-Ed de Victor Pelin
- Premonițiile lui Igor Dodon și efectele acestora. Op-Ed de Victor Pelin
- Comuniștii cheamă la teroare? Op-Ed de Victor Pelin
- Cât vom mai rămâne în mrejele falsurilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Acțiunile subversive – Rusia recidivează? Op-Ed de Victor Pelin
- Criticii guvernului Gavrilița... Op-Ed de Victor Pelin
- Apostolii războiului. Op-Ed de Victor Pelin
- A venit vremea Natașelor? Op-Ed de Victor Pelin
- Valorile tradiționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Lebăda neagră – ultima speranță... Op-Ed de Victor Pelin
- Regimul putinist declarat terorist. Op-Ed de Victor Pelin
- Scrisorile pierdute. Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa europeană a primarului Ion Ceban. Op-Ed de Victor Pelin
- Când se rânjesc dulăii, latră și cățeii... Op-Ed de Victor Pelin
- Potențialul devastator al ideilor puternice putiniste. Op-Ed de Victor Pelin
- Racul, broasca și o știucă... Op-Ed de Victor Pelin
- Europenizarea Găgăuziei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cooperarea cu NATO și completarea strategiei 3C. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre beneficiile ocupației... Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa geopolitică – miza opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Gaura de vierme și sfârșitul geopoliticii moldovenești... Op-Ed de Victor Pelin
- Semi-adevărurile mai periculoase decât minciunile... Op-Ed de Victor Pelin
- Strategia 3D – Disperare, Demagogie, Deja-vu. Op-Ed de Victor Pelin
- Natalia bate câmpii, bate tare cu măciuca-n Casa Mare. Op-Ed de Victor Pelin
- Guvernarea slabă contestată de opoziția discreditată și derutată. Op-Ed de Victor Pelin
- Sfârșitul tranziției post-sovietice. Op-Ed de Victor Pelin
- Atavismul mizantrop. Op-Ed de Victor Pelin
- Mai! Muncă! Pace? Op-Ed de Victor Pelin
- Febra primăverii și opiul pentru popor. Op-Ed de Victor Pelin
- La ce servesc sondajele de opinie? Op-Ed de Victor Pelin
- Războiul hibrid al guvernării și opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Invitație la agresiune... Op-Ed deVictor Pelin
- Maia Sandu și PAS – beneficiari ai operațiunii speciale... Op-Ed de Victor Pelin
- Kaa și maimuțele hipnotizate. Op-Ed de Victor Pelin
- Primăvară rusească sau arabă? Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia edifică noua ordine mondială...Op-Ed de Victor Pelin
- Crocodilul nu dă înapoi... Op-Ed de Victor Pelin
- Butoiul cu pulbere. Op-Ed de Victor Pelin
- Place sau nu place, țara se va reface...(Нравится, не нравится — а страна оправится). Op-Ed de Victor Pelin
- Lumea multipolară după 15 ani de pretenții... Op-Ed de Victor Pelin
- Socialiștii rătăciți în trei pini. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce i se permite lui Jupiter nu i se permite ... Op-Ed de VictorPelin
- Între ciocan și nicovală. Op-Ed de Victor Pelin
- Anul 2022 – an al crizelor geopolitice. Op-Ed de Victor Pelin
- „Congresul învingătorilor” sau Paralele între Igor Dodon și Mahatma Gandhi. Op-Ed de Victor Pelin
- Taina învăluită de mister... Op-Ed de Victor Pelin
- Revolta nuntașilor lui Ilan Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Sistemul de pensii și speculațiile politicienilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce e rău și ce e bine... Op-Ed de Victor Pelin
- Cum să combatem ura și prostia? Op-Ed de Victor Pelin
- Un an de președinție al Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Gerontocrația în acțiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Nu dăm țara străinilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Năstase, Filip, Dodon... Op-Ed de Victor Pelin
- Cazurile Stoianoglo și Gațcan. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoșarii galbeni și brun-roșcații. Op-Ed de Victor Pelin
- Farmecul votului electronic. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova, moldoveni, moldovenesc? Op-Ed de Victor Pelin
- Lustrația. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea vremurilor bune... Op-Ed de Victor Pelin
- Într-un pas în politica externă... Op-Ed de Victor Pelin
- Graba – mama eșecului. Op-Ed de Victor Pelin
- Graba și grebla. Op-Ed de Victor Pelin
- Puterea și opoziția... Op-Ed de Victor Pelin
- Votul transnistrenilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Confuzii electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul dispariției Moldovei. Op-Ed de Victor Pelin
- Lipsa de discernământ. Op-Ed de Victor Pelin
- Reflecții futuriste. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoși electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Panegiricul lui Voronin. Op-Ed de Victor Pelin
- Geopolitica speculativă. Op-Ed de Victor Pelin
- Virajurile giruetelor politice. Op-Ed de Victor Pelin
- Asimilatorii și contestatarii moștenirii lui Plahotniuc. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova are viitor? Op-Ed de Victor Pelin
- Amnezia comuniștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine dezbină societatea? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre blocurile electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul comun al partidelor de stânga... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre aberații constituționale. Op-Ed de Victor Pelin
- Uzurparea puterii uzurpate… Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul războiului regional... Op-Ed de Victor Pelin
- Debusolarea socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Competiția lui Igor Dodon vs. Maia Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Enigma evenimentelor din 7 aprilie 2009. Op-Ed de Victor Pelin
- Zinaida Greceanîi „cu jalba în proțap” la Consiliul Europei. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și jocurile politice. Op-Ed de Victor Pelin
- De ce Maia Sandu e mai periculoasă decât Vlad Plahotniuc? Op-Ed de Victor Pelin
- Memoria instituțională a Președinției Republicii Moldova. Op-Ed de Victor Pelin
- Coaliția tupeiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Pașii spre Unire... Op-Ed de Victor Pelin
- Decretul buclucaș. Op-Ed de Victor Pelin
- Succesul eșecului... Op-Ed de Victor Pelin
- Balanța realizărilor președinților aleși prin vot general... Op-Ed de Victor Pelin
- Biserica Ortodoxă în pericol... Op-Ed de Victor Pelin
- PSRM, QUO VADIS? Op-Ed de Victor Pelin
- Confruntarea Mentorului cu Testorul. Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia confirmă calitatea înaltă a vinului moldovenesc. Op-Ed de Victor Pelin
- Catastiful Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Taburetka Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Întârzierea acțiunilor Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Rătăcirile și declinul socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Inevitabilitatea alegerilor anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Bumerangul. Op-Ed de Victor Pelin
- La Moscova, după directive... Op-Ed de Victor Pelin
- Moștenirea nefastă. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul oportunismul lui Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Pregătiri pentru alegerile anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Prestația electorală a unioniștilor Op-Ed de Victor Pelin
- Grimasele neo-păgânismului. Op-Ed de Victor Pelin
- Dilema socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Din înfrângere spre înfrângere până la victorie... Op-Ed de Victor Pelin
- Consensul național și dezbinarea societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul imperialist vs. ONG-uri. Op-Ed de Victor Pelin
- Păgânismul vs. valorile creștine. Op-Ed de Victor Pelin
- Renato Usatîi vs. Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Ana Guțu și cânii de pază. Op-Ed de Victor Pelin
- Splendoare și mizeria... propagandiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre lachei și fii de cățea. Op-Ed de Victor Pelin
- Candidați bifurcați. Op-Ed de Victor Pelin
- Discrepanța dintre vorbe și fapte. Op-Ed de Victor Pelin
- Coincidență? Nu cred! Op-Ed de Victor Pelin
- Fauna politică moldovenească, Op-Ed de Victor Pelin
- De departe trandafir, de aproape borș cu știr, Op-Ed de Victor Pelin
- „Cadoul poporului rus”, Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Comemorarea victimelor regimurilor totalitare. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și chip-izarea moldovenilor. Pamflet de Victor Pelin
- Politica externă echilibrată. Op-Ed de Victor Pelin
- Soluția: Anularea alegerilor prezidențiale! Op-Ed de Victor Pelin
- Paiul din ochiul Maiei… Op-Ed de Victor Pelin
- Un nou atac cu gaze, Op-Ed
- Renato Usatîi – Furgal-ul președintelui Dodon, Op-Ed
- Așteptându-l pe... Patriarhul Kirill, Op-Ed
- Schimbarea orientării președintelui Dodon, Op-Ed
- Unde-s banii, Ștefănică? Op-Ed