Primul Preşedinte al R. Moldova neagă declaraţiile că scopul declarării independenţei a fost unirea cu România

Primul Preşedinte al R. Moldova, Mircea Snegur, neagă declaraţiile unor politicieni că scopul declarării independenţei la 27 august 1991 a fost unirea cu România. El afirmă că această chestiune nu a fost pe ordinea de zi. Mircea Snegur a declarat pentru Info-Prim Neo, că sarcina principală a fost obţinerea independenţei, spre care s-a ajuns după mai multe etape - proclamarea limbii române ca limbă de stat, în 1989, alegerile democratice din 1990, declararea suveranităţii. Mai mult, spune primul Preşedinte, Chişinăul s-a declarat împotriva referendumului anunţat de Mihail Gorbaciov, în care cetăţenii trebuiau să se pronunţe asupra păstrării Uniunii Sovietice. „Am fost unica republică care a boicotat acest referendum”, spune Mircea Snegur, adăugând că Moscova a spus clar cu un an înainte că dacă nu va fi semnat acest nou tratat unional, Moldova va avea încă două republici pe teritoriul său. Erau mecanisme de forţă, care exercitau presiune ca să nu se voteze independenţa şi ca lumea să fie ostilă însăşi acestei idei. În Moldova, însă, chiar anterior putciului de la 19 august 1991 din Moscova, apăruse propunerea să fie discutată Declaraţia de Independenţă. „Clasa politică de la acea perioadă şi-a obţinut scopul pe care şi l-a propus după primele alegeri democratice. Munca aceasta de aproape 2 ani s-a încununat cu succes odată cu proclamarea Independenţei, crearea statului R. Moldova cu toate atributele sale, crearea concepţiilor politicii interne şi externe, recunoaşterea internaţională”, spune Mrcea Snegur. Potrivit primului Preşedinte, proclamarea Independenţei R. Moldova nu a fost un act spontan, ca la celelalte republici, independenţa ţării a fost pregătită de clasa politică, intelectualitate, de tot poporul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.