Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie l-au reţinut pe primarul satului Moleşti, din raionul Ialoveni, în urma unui denuţ. Potrivit unui comunicat de presă difuzat de CNA, primarul este bănuit de corupere pasivă. Momentan este reţinut pentru 72 de ore, dar riscă până la 10 ani de închisoare, transmite IPN.
Potrivit declarantului, primarul i-ar fi cerut 1 000 de lei pentru eliberarea titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren cu destinaţie agricolă, care constituie cota parte de pământ atribuită acestuia încă în anul 1992 de către Primăria din Moleşti.
Reţinerea a avut loc la ieşirea din Primărie, iar banii au fost găsiţi asupra primarului. Dosarul penal a fost deschis în temeiul articolului 324 – corupere pasivă.