Primarul satului Condrița a emis o dispoziție în semn de protest, conform căreia sătenii vor plăti un tarif mai mic pentru gazul natural. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit primarului, decizia are efect retrocativ, adică vor fi oferite plăți compensatorii pentru gazele naturale achiziționate începând cu 7 iunie 2023, inclusiv pentru gazul lichefiat procurat în buteliile pe care mulți locuitori încă le folosesc în gospodării, transmite IPN.
Primarul de Condrița spune că dispoziția privind stabilirea plății compensatorii
pentru gaze naturale în satul Condrița a fost emisă pe 2 octombrie. „Vreau să vă spun că vom compensa nu numai începând cu ziua de ieri, dar va fi retroactiv începând cu ultima modificare a prețului gazului. Adică, pe data de 7 iunie 2023, când ANRE a modificat prețul și l-a scăzut de la 29 lei la 18 lei. Toate persoanele din Contrița care vor depune cerere pentru compensarea prețului gaz, începând cu 7 iunie 2023, vor anexa la cerere facturile pentru gaz și deja la primărie va calcula toată suma care va fi eliberată retroactiv”, a spus Andrei Donica.
Primarul spune că pentru a beneficia de plata compensatorie locuitorii trebuie să depună o cerere la Primărie și menționează că asta ar fi unica soluție pentru a-și ajuta locuitorii satului atunci când autoritățile centrale nu o fac. „Se plâng că nu au bani pentru susținerea cetățenilor, inclusiv pentru alocarea surselor financiare, pentru compensarea resurselor energetice. De fapt, vreau să demonstrez că totuși bani în țara sunt, chiar și într-un sat cum este satul Condrița, cu un buget mai mic, în comparație cu toate suburbiile Chișinău. Am găsit resurse financiare pentru compensarea gazului”, a declarat Andrei Donica.
Andrei Donica a ținut menționeze că și-ar fi dorit ca aceste modificări de tarif să fi fost făcute mai demult de guvernanți, dar acest lucru nu s-a întâmplat și a decis să emită dispoziția în semn de protest guvernului, conducerii țării. „Am văzut tot jocul acesta politic și că tariful la gaz a fost redus doar cu 11 lei, în 7 iunie 2023, dar, de fapt, prețul trebuia să fie mult mai mic. Consider că nu trebuie să fie mai mult de 9 lei gazul”, a spus Andrei Donica.
Notă: Organizatorii evenimentelor, nu agenția de presă IPN, poartă responsabilitate exclusivă pentru formularea genericului, precum și pentru declarațiile făcute în cadrul conferinței de presă.