Primarul interimar al capitalei solicită urgentarea transformării întreprinderilor municipale locative în asociaţii de locatari

Primarul interimar al municipiului Chişinău solicită urgentarea formării Asociaţiilor de Locatari şi lichidarea Întreprinderilor Municipale de Gestionare a Fondului Locativ (IMGFL) care constituie, în opinia autorităţilor locale, un „generator de pierderi”. Vasile Ursu i-a cerut acest lucru şefului Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare (DGLCA), Mihail Solcan în şedinţa operativă de luni, 12 iunie, de la Primărie. Potrivit lui Ursu, Asociaţiile de locatari trebuie să includă până la 500 de apartamente, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, şi urmează să fie formate cât mai repede. De asemenea, Ursu a sfătuit DGLCA să nu planifice reparaţia acoperişurilor blocurilor de locuit decât acolo unde nu este privatizat întreg fondul locativ şi unde municipalitatea trebuie să contribuie cu 10-15 la sută din cheltuieli. El a subliniat că, potrivit legislaţiei, municipalitatea nu este obligată să repare acoperişurile blocurilor de locuit, deşi acestea constituie proprietate municipală. Anterior, şeful Direcţiei management financiar şi audit intern (DMFAI), Eugenia Ciumac, a declarat pentru Info-Prim Neo că ÎMGFL-urile urmează a fi lichidate, deoarece sunt „un generator de cheltuieli”. Pierderile de bilanţ pentru 9 luni ale anului trecut s-au ridicat la peste 14 mil. lei. Potrivit sursei citate, există şi cauze obiective ale acestor pierderi, însă, în mare, datoriile se acumulează în urma managementului prost şi al inexistenţei unui sistem de gestionare a fondului locativ. Potrivit lui Ciumac, în pofida faptului că municipalitatea alocă bani pentru ÎMGFL-uri la reparaţia spaţiului locativ, schimbarea uşilor etc., blocurile administrate de gestionarii municipali, în unele cazuri, sunt într-o stare gravă în raport cu cele administrate de Asociaţiile Proprietarilor de Locuinţe Privatizate (APLP) şi de Cooperativele de Construcţii Locative (CCl), pentru care municipalitatea nu alocă resurse financiare pentru reparaţie. În prezent, fondul locativ gestionat de cele 23 de ÎMGFL este format din aproximativ 115 mii apartamente, ceea ce constituie circa 70 la sută din întreg fondul locativ din capitală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.