Consilierul Mişcării social-politice „Ravnopravie” Valerii Climenco acuză primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, că se conduce de interesele politice ale formaţiunii pe care o reprezintă la efectuarea remanierilor de cadre şi că acoperă acte de corupţie internă. În interpelarea sa din cadrul şedinţei Consiliului municipal Chişinău (CMC), Valerii Climenco a declarat că primarul a concediat-o pe Eugenia Ceban din funcţia de şefă a Direcţiei generale asistenţă socială doar pentru că aceasta nu a permis funcţionarilor din subordinea sa să fure. Potrivit lui Climenco, Ceban a încercat în nenumărate rânduri să o concedieze pe şefa Direcţiei asistenţă socială a sectorului Buiucani, Ludmila Proca, pentru că aceasta a ţinut în statele de personal timp de 3 ani o angajată care, de fapt, îşi făcea studiile în Franţa. Climenco declară că funcţionara de la Buiucani a fost acoperită de către unul din consilierii municipali din partea Partidului Liberal, care ar fi rudă cu Ludmila Proca. Consilierul PL Ana Vasilachi a infirmat acuzaţiile şi existenţa relaţiilor de rudenie, afirmând în acelaşi timp că a activat anterior în cadrul Direcţiei asistenţă socială a sectorului Buiucani. Pentru că instanţa de judecată a stabilit că decizia primarului a fost ilegală şi că Eugenia Ceban trebuie să fie repusă în funcţie, Valerii Climenco a propus ca toate compensaţiile ce urmează a fi plătite Eugeniei Ceban să fie achitate din salariul primarului şi nu din bugetul municipal. Potrivit viceprimarului capitalei, Igor Lupulciuc, Eugenia Ceban a prezentat în cancelaria Primăriei decizia instanţei de judecată, dar primarul nu a semnat deocamdată dispoziţia de restabilire a acesteia în funcţie, pe motiv că este plecat peste hotare. Preşedintele CMC, Mihai Ghimpu, a dat asigurări că Eugenia Ceban va fi restabilită în funcţie în conformitate cu decizia instanţei de judecată, dar a lăsat să se înţeleagă că decizia respectivă va fi atacată de Primărie în instanţă superioară. Totodată, consilierul Valerii Climenco a acuzat primarul de presiuni asupra lui Victor Martâniuc, concediat de ex-viceprimarul interimar, Vasile Ursu şi repus în funcţia de director al Regiei Transport Electric Chişinău prin decizie judecătorească, pentru ca acesta să-şi dea demisia. Victor Martâniuc a confirmat pentru Info-Prim Neo că primarul Dorin Chirotacă i-a cerut la telefon să-şi dea demisia în decursul a 5 zile sau să ceară să fie transferat într-o altă funcţie, fără a-i explica vreun motiv. Victor Martâniuc a menţionat că, în opinia sa, cererea primarului este ilegală, dar nu a putut preciza care vor fi acţiunile sale ulterioare. Consilierul AMN Oleg Cernei a propus ca la următoarea şedinţă a Consiliului să fie examinată noua organigramă a Primăriei şi a subdiviziunilor CMC. Remanierea cadrelor trebuie să se facă pe cale legală, pentru a evita eventuale procese de judecată, a menţionat Oleg Cernei. Înainte de plecarea în vizită la Cartierul General NATO de la Bruxelless, Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a transmis prin şeful aparatului său promisiunea să acorde Agenţiei Info-Prim Neo un interviu, inclusiv la tema cadrelor abordată în şedinţa de joi, 22 noiembrie, a CMC.