Primăria a început căutarea pomului de Crăciun

Primăria municipiului Chişinău a început căutarea pomului care urmează să fie amenajat în capitală în perioada sărbătorilor de iarnă. Totodată, pomul nu va fi instalat, în mod tradiţional, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru că acolo sunt amenajate corturile protestatarilor, transmite IPN.

„Acuş vine 1 decembrie, trebuie să căutăm brad. Cine are să ne propună unul, aşteptăm sugestii”, a menţionat Dorin Chirtoacă în cadul şedinţei Primăriei.

Locul instalării pomului de Crăciun nu a fost stabilit încă. „Nu ştiu unde îl vom pune. Trebuie să căutăm. Dacă va fi PMAN liberă, atunci o să-l instalăm acolo, dacă nu, o să căutăm o altă locaţie, astfel încât să nu intrăm în conflicte cu cineva”, a continuat primarul.

Totodată, Dorin Chirtoacă susţine că pomul ar putea fi instalat în faţa Teatrului de Operă şi Balet, în Scuarul Catedralei sau chiar în faţa primăriei.

Responsabilii de la „Spaţii Verzi” susţin că au fost găsiţi mai mulţi brazi, iar când va fi identificată locaţia, vor începe negocierile cu proprietarii coniferilor.

Bradul urmează să fie inaugurat pe 1 decembrie, tot atunci va fi activat şi iluminatul de sărbătoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.