Prim-ministrul Republicii Croaţia, Ivo Sanader, a reconfirmat disponibilitatea părţii croate de a sprijini Republica Moldova în aspiraţiile sale de integrare europeană
Prim-ministrul Republicii Croaţia, Ivo Sanader, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a reconfirmat disponibilitatea părţii croate de a sprijini Republica Moldova în aspiraţiile sale de integrare europeană. Sanader, aflat într-o vizită oficială la Chişinău, a anunţat la întâlnirea cu preşedintele ţării despre iniţiativa lansată de Republica Croaţia privitor la aderarea ţării noastre la Acordul de Liber Schimb din Europa Centrală (CEFTA), organizaţie din care au făcut parte toate statele noi membre ale Uniunii Europene şi care oferă un cadru excelent de pregătire pentru aderare la UE a economiilor ţărilor candidate, se arată într-un comunicat de presă al Preşedinţiei, citat de Info-Prim Neo.
Potrivit sursei citate, şeful statului a exprimat recunoştinţă pentru oportunitatea oferită ţării noastre de a activa în cadrul acestui important aranjament regional, declarând că Republica Moldova întruneşte toate condiţiile necesare pentru aderare la CEFTA, şi a menţionat colaborarea eficientă stabilită dintre Republica Moldova şi Republica Croaţia în cadrul organizaţiilor regionale europene, apreciind iniţiativa autorităţilor croate privind acordarea ţării noastre a statutului de membru cu drepturi depline al Procesului de Cooperare în Europa de Sud Est.
Sursa citată a mai subliniat că în cursul întrevederii, a fost remarcat dialogul moldo-croat constructiv şi amical la cel mai înalt nivel, apreciindu-se relaţiile bune de colaborare, stabilite în ultimii ani între Republica Moldova şi Republica Croaţia, şeful statului felicitând autorităţile croate pentru succesele înregistrate în procesul de integrare europeană, remarcând, în mod special, faptul iniţierii de către Uniunea Europeană, la 3 octombrie anul trecut, a negocierilor de aderare cu Republica Croaţia.
Comunicatul mai adaugă că în contextul problematicii transnistrene, Ivo Sanader a reconfirmat poziţia fermă a Croaţiei privind susţinerea deplină a eforturilor autorităţilor moldovene de reintegrare teritorială a ţării şi privind inadmisibilitatea aplicării unui eventual model Kosovo în Republica Moldova, dată fiind natura diferită a celor două conflicte.
Şi preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a salutat progresele realizate de Croaţia în direcţia integrării europene, subliniind interesul profund al Republicii Moldova de a prelua experienţa Croaţiei, în special în procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu Acquis-ul comunitar.
Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, Lupu s-a pronunţat pentru dezvoltarea relaţiilor interparlamentare moldo-croate şi stabilirea unui dialog permanent, inclusiv la nivel de experţi şi programe concrete, menţionând şi necesitatea organizării unui schimb de vizite între parlamentarii moldoveni şi croaţi.
Sursa citată a mai spus că menţionând bilanţurile anului parlamentar 2005, Marian Lupu, a exprimat deschiderea şi disponibilitatea Parlamentului Republicii Moldova către o cooperare intensă cu instituţia legiuitoare din Croaţia, reiterând în context dorinţa Republicii Moldova de a prelua modelele europene de dezvoltare socială şi politică.
În cadrul întrevederii, Ivo Sanader a accentuat că Republica Moldova şi Croaţia împărtăşesc obiective comune de integrare europeană şi este firesc să intensifice dialogul şi cooperarea bilaterală politică şi economică. „Aveţi susţinerea noastră deplină în atingerea aspiraţiilor europene şi în procesul de reglementare paşnică a conflictului transnistrean şi reîntregirea Republicii Moldova. „Am remarcat cu satisfacţie dorinţa de integrare europeană a majorităţii populaţiei Republicii Moldova şi vom utiliza toate resursele noastre pentru a vă susţine pe plan european”, a subliniat Prim ministrul croat.
Acelaşi comunicat mai informează că Ivo Sanader, referindu-se la viitorul Uniunii Europene, a accentuat că procesul de integrare europeană pentru cele două ţări nu are alternativă. Premierul croat a afirmat că stabilitatea în Europa este o problemă stringentă, motiv pentru care Croaţia pledează pentru extinderea Acordului de Liber Schimb Central European (CEFTA) şi a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) şi includerea Republicii Moldova în aceste importante instrumente regionale de cooperare economică şi politică. Potrivit oficialului croat, comunitatea europeană susţine necesitatea extinderii acestor foruri regionale, care constituie o bună experienţă pentru statele care doresc să adere ulterior la Uniunea Europeană.