Preturile de sector nu mai eliberează certificate de urbanism şi autorizaţii de construcţie

Primăria capitalei a interzis, temporar, preturilor de sector să perfecteze şi să elibereze certificate de urbanism pentru proiectare, dar şi autorizaţii de construire a anexelor la blocurile de locuit, precum şi de schimbare a destinaţiei spaţiilor. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de primarul interimar al municipiului Chişinău, Vasile Ursu. Potrivit consilierului primarului, Ion Popa, decizia respectivă a fost luată ţinându-se cont de faptul că în ultimul timp s-a majorat numărul litigiilor apărute în urma eliberării, de către preturile de sector, cu grave abateri de la legislaţia în vigoare, a certificatelor de urbanism pentru proiectare, dar şi a autorizaţiilor de construire şi de schimbare a destinaţiei. Potrivit lui Popa, preturile nu respectă procedura de acordare a certificatelor, ignorând cerinţele inginereşti şi de securitate. Potrivit sursei citate, efectul interdicţiilor nu se răsfrânge şi asupra solicitanţilor care deja au obţinut autorizaţii de construcţie a anexelor, dar încă nu le-au înălţat. Dispoziţia, semnată de primarul general, a intrat în vigoare pe 31 iulie şi va fi valabilă până la operarea modificărilor de rigoare în decizia Consiliului municipal Chişinău privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a preturilor de sector.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.