Prețul la benzină depășește 24 de lei pentru un litru

Prețul la benzina cu cifra octanică 95 depășește 24 de lei pentru un litru. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit pentru 16 februarie prețul plafon de 24,04 lei la acest tip de carburant. Și prețul la motorină crește cu aproape zece bani, ajungând la 20,90 lei pentru un litru, transmite IPN.

Acum o zi, ANRE preciza că nivelul prețurilor la produsele petroliere este în continuare puternic influențat de creșterea tot mai accentuată a cotațiilor țițeiului la bursele internaționale. Pe fondul discuțiilor privind iminența unor acțiuni militare în Ucraina, prețul petrolului Brent este în continuă ascensiune, ajungând la peste 96 de dolari/baril, acesta fiind cel mai înalt nivel din ultimii șapte ani și jumătate.

Cotațiile Platts pentru produsele petroliere principale au depășit nivelul de 910 dolari/tona pentru benzină și 820 dolari/tona pentru motorină, înregistrând astfel o creștere de peste 250 dolari/tona la benzină și 220 dolari/tona la motorină, comparativ cu începutul lunii decembrie 2021.

La începutul lunii septembrie, un litru de benzină cu cifra octanică 95 costa 20,23 lei, iar un litru de motorină –16,42 lei. La începutul anului, benzina COR 95 a ajuns să coste 21,30 lei/litru, iar motorina – 17,73 lei/litru.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.