Op-Ed
	Între timp, democrații trebuie să-l țină sub control pe președintele Dodon, dar fără a apela la instrumente radicale (demiterea). Aceștia trebuie să găsească soluții urgente pentru a tempera acțiunile geopolitice ale președintelui Dodon, dacă acesta reprezintă cu adevărat un proiect politic, rezultat din strategiile lor de supraviețuire politică. Doar o simplă conviețuire politică nu este de ajuns...
Dionis Cenuşa

Chiar și cel mai nesincer dialog este mai bun și necesar decât lipsa definitivă a vreunuia. Cel puțin după acest principiu s-au condus președintele Igor Dodon, premierul Pavel Filip și spicherul legislativului – Andrian Candu, când s-au reunit la o discuție într-un format trilateral (21 Februarie 2017). Substanța și rezultatul întâlnirii au arătat că părțile nu au urmărit să se împace, ci să-și enunţe răspicat divergențele la nivel instituțional. Prin urmare, întâlnirea celor trei a servit drept încă o scenă destinată etalării antagonismelor dintre președinția pro-rusă și guvernarea asociată cu integrarea europeană.

Pe parcursul întrevederii, fiecare tabără a pus accent pe rivalitatea punctelor de vedere, care le definește esența politică. Așadar, atenția președintelui Dodon rămâne ancorată în planul de apropiere de Uniunea Euroasiatică și în opoziția puternică față de reforma pensiilor, subvenționarea agriculturii și convertirea furtului din sistemul bancar în datorie publică. De cealaltă parte, premierul Filip și spicherul Candu au prezentat poziția guvernării, concentrându-se pe apărarea punctelor de vedere și combaterea criticilor lansate de Igor Dodon. Au lipsit acuzațiile personalizate și nicio remarcă legată de coordonatorul guvernării Vladimir Plahotniuc.

Unicul punct de consens între Igor Dodon și tandemul democrat Pavel Filip și Andrian Candu a fost tematica transnistreană, limitată însă la constituirea unor noi platforme de discuție. Acest lucru însă este insuficient pentru a crede că între Guvern și Parlament, pe de o parte, și Președinție, pe de alta, poate exista un dialog eficient. Totuși, atât guvernarea, cât și președinția, au demonstrat că au nevoie de rezultate și cât mai puține blocaje, care în mod inevitabil vor persista, cu atât mai mult până la alegerile din 2018.

Un rendez-vous extrem de previzibil

Pe plan extern, președintele Dodon a reamintit angajamentul de a semna un Memorandum cu Uniunea Economică Euroasiatică. Reieșind din competențele sale limitate, el are nevoie de o minimă conexiune cu această organizație. Un Memorandum de cooperare cu Comisia Euroasiatică corespunde întocmai obiectivelor pe termen scurt și mediu ale președintelui. Încărcătura simbolică a viitorului Memorandum va completa neajunsurile legate de absența vreunui efect juridic. În mod practic, un asemenea Memorandum va permite instituirea unui „canal de discuții„ permanent între președinție – bastionul forțelor pro-ruse și Moscova – sediul Comisiei Euroasiatice. De fapt, acest lucru creează premise noi pentru popularizarea Uniunii Euroasiatice în rândul moldovenilor. Generând așteptări pozitive față de Uniunea Euroasiatică, președintele Dodon pavează drumul spre opțiuni electorale nefavorabile vectorului european al țării, în contextul alegerilor din 2018.

În paralel, discursul președintelui denotă intenția lui vădită de a discredita în continuare Acordul de Asociere, calificat de către el ca și sursă a consecințelor economice și sociale, ignorând deliberat datele statistice care îl contrazic (CEPS, Februarie 2017). Adițional, președintele nu încetează să tirajeze ideea că simpatiile pro-europene sunt în declin, totodată, propunând un referendum privind orientarea geopolitică a Moldovei. Pe plan intern, mesajele președintelui Dodon s-au focusat pe dezacordul cu reforma pensiilor, subvențiile în agricultură și convertirea fraudelor din sistemul bancar în datorii publice.

La rândul lor, Andrian Candu și Pavel Filip au apărat agenda actuală a guvernării, care ar încorpora reforme necesare pentru normalizarea lucrurilor și care sunt agreate de către partenerii externi. Spicherul și premierul s-au referit la partenerii externi nu întâmplător, ci cu scopul de a dezamorsa și de a-și diminua responsabilitatea pentru dosarele sensibile scoase în evidență de președintele Dodon. Totodată, spicherul Candu a luat apărarea UE și a generalizat vina pentru eșecurile anterioare ale guvernărilor. În linii generale, interesul democraților de a promova o imagine pozitivă a UE este strâns legat de supraviețuirea lor politică. Fără asocierea cu integrarea europeană Partidul Democratic își pierde poate pierde definitiv profilul politic, mișcându-se spre stângă, unde domină socialiștii.

Dosarele aflate pe agenda întâlnirii celor trei (pensii, subvenții, fraudele bancare, tarife la energie) denotă, totodată, dorința președintelui Dodon de a contura o linie ideologică, artificială, ce îl separă de guvernare. Prin acest intermediu, guvernarea este ilustrată prin prisma angajamentelor față de FMI, calificate ca și cedări cu efecte sociale negative. Pe acest fundal, președintele Dodon și partidul acestuia (PSRM) se poziționează de partea categoriilor de cetățeni defavorizate – pensionari, agricultori etc.

Cine a beneficiat mai mult?

Întrevederea celor trei a demonstrat cât de vulnerabilă este de fapt guvernarea și cât de repede președintele pro-rus, deși fără competențe largi, a reușit să o depășească din punctul de vedere al legitimității și respectiv al popularității. Această întrevedere denotă că retorica președintelui Dodon nu mai poate fi neglijată.

Conform ultimelor sondaje acesta este în topul preferințelor (circa 26%), fiind de peste 10 de ori mai popular decât premierul Pavel Filip. Această discrepanță evidențiază handicapul enorm de imagine și respectiv credibilitate, pe care democrații nu-l pot depăși în pofida monopolului mediatic și a controlului deținut asupra instituțiilor în stat. Anume din acest considerent, spicherul Candu și premierul Filip s-au simțit pe poziție secundară în raport cu Igor Dodon.

Dacă ar fi să presupunem că întâlnirea celor trei ar reprezenta o simulare, bazată pe careva înțelegeri între Igor Dodon și liderul PDM Vladimir Plahotniuc, atunci beneficiarul principial rămâne tot președintele. În prezent, democrații se află într-o situație dificilă. Astfel, pe de o parte, aceștia au contribuit la alegerea unui președinte pro-rus în 2016, folosit ca sperietoare în dialogul cu partenerii externi. Pe de altă parte, același președinte nu servește deloc pentru atragerea segmentelor pro-europene în jurul PDM-ului, pe intern. Or, mai mulți cetățeni văd în guvernarea condusă de PDM un inamic al reformelor și în niciun caz un partener de încredere.

În loc de concluzie

Întâlnirea în format trilateral a confirmat divergențele existente între două tabere. Niciuna dintre părți nu a garantat însă că dialogul între instituții va continua, indiferent de viziunile geopolitice distincte. Democrații nu pot garanta acest lucru pentru că procesul depinde de Igor Dodon, iar cel din urmă nu a dorit să o facă pentru că anume conflictul cu guvernarea îi generează popularitate și respectiv viitor politic. Din acest considerent, blocajele inter-instituționale pot și vor continua, președintele Dodon creând suspansul și surprizele neplăcute pentru democrați, cel puțin până la alegerile din 2018.

Ambele tabere au nevoie unii de alții, atât pentru că aceasta permite un proces legislativ mai linear, dar și pentru că acestea împreună beneficiază de pe antagonizarea și polarizarea geopolitică a populației. Socialiștii și președintele Dodon este însă în avantaj, în timp de ce democrații pierd teren electoral în continuare.

Sperierea cu reorientarea geopolitică a țării, care deși este posibilă după 2018, nu mai funcționează ca sursă de mobilizarea a electoratului pe interior, și tot mai puțin are impact asupra partenerilor externi.

Grija UE se orientează tot mai mult spre afacerile interne (migrație, procese politice, creștere economică) sau pe cele regionale (Ucraina, Balcanii de Vest, Africa de Nord) de magnitudine majoră. Astfel, dinamica politicii interne din Moldova riscă să piardă din interesul şi aşa redus, care încă mai este la Bruxelles. De aceea, doar realizarea reformelor și reînnoirea clasei politice de sorginte pro-europeană poate schimba calitativ percepția europenilor față de Moldova.

Între timp, democrații trebuie să-l țină sub control pe președintele Dodon, dar fără a apela la instrumente radicale (demiterea). Aceștia trebuie să găsească soluții urgente pentru a tempera acțiunile geopolitice ale președintelui Dodon, dacă acesta reprezintă cu adevărat un proiect politic, rezultat din strategiile lor de supraviețuire politică. Doar o simplă conviețuire politică nu este de ajuns.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.