Preşedintele Voronin a semnat decretul pentru verificarea de către SIS a titularilor şi candidaţilor la funcţii publice
Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice, aprobată de Parlament în decembrie 2008. Scopul este de a preveni şi a combate fenomenele negative în cadrul autorităţilor publice, care discreditează funcţia publică şi aduc prejudicii intereselor securităţii naţionale, se spune într-un comunicat difuzat de Preşedinţie, transmite Info-Prim Neo.
Legea a fost elaborată de către Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS). În urma verificărilor, SIS va prezenta un aviz consultativ, care va fi luat în considerare la constatarea compatibilităţii persoanei cu funcţia publică. În cazul adoptării deciziei privind incompatibilitatea candidatului, acesta nu va putea ocupa funcţia publică respectivă. În cazul titularului, adoptarea aceleiaşi decizii va avea ca efect eliberarea din funcţia deţinută. Cu acordul titularului, acesta va putea fi transferat la o altă funcţie care nu reclamă verificarea obligatorie. Verificarea va fi efectuată cu consimţământul scris al funcţionarului. Refuzul candidatului sau funcţionarului de a fi verificat va fi temei de neangajare sau de eliberare din funcţie.
La data adoptării, opoziţia a criticat proiectul de lege, spunând că face parte din tactica abuzivă a guvernării de constrângere a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi că chestionarele pe care va trebui să le compeleteze titularii şi candidaţii la funcţii publice este „o mostră extrasă din dosarele KGB”. De asemenea, deputaţii din opoziţie au remarcat atunci că punerea legii în aplicare înainte de alegeri urmăreşte efectuarea unei selecţii riguroase de personal administrativ pe principiul loialităţii faţă de Partidului Comuniştilor.