Preşedintele, Vladimir Voronin, îşi menţine întâietatea în topul principalelor personalităţi din ţară
Vladimir Voronin se află pe primul loc în topul principalelor personalităţi politice din ţară, pentru el optând 39% din respondenţii unui sondaj efectuat, în perioada 1 – 19 februarie, de către Institutul de Marketing şi Sondaje IMAS-INC Chişinău.
Preşedintele ţării este urmat de Vasile Tarlev – cu 36%, Marian Lupu – cu 25%, Serafim Urechean – cu 19%, Dumitru Braghiş – 17%, Eugenia Ostapciuc – 16%, Oleg Serebrian – 13%, Iurie Roşca – 11%, Dumitru Diacov – 9 %. Nicolae Andronic – 6%, Eduard Muşuc – 4%, Valeriu Climenco – 4%, Valentin Crâlov – 3%.
“Foarte mare încredere” în preşedintele ţării au 16 la sută din respondenţi, Voronin menţinându-şi întâietatea la această categorie faţă de ceilalţi lideri politici.
Majoritatea respondenţilor aceluiaşi sondaj, sau 44% consideră că actualul Guvern conduce ţara la fel faţă de cel anterior, 28% consideră că - mai bine, 15% - mai rău, 13% nu au ştiut ce să răspundă sau nu au avut un răspuns.
Întrebaţi cât de multă încredere au în partidele politice, 35% din respondenţi au declarat că au o “oarecare încredere” pentru Partidul Comuniştilor, 15% - pentru Alianţa Moldova Noastră,
10% - pentru Partidul Popular Creştin Democrat, 10% - pentru Partidul Democrat din Moldova, 8% - pentru Partidul Social Liberal, 8% - pentru Partidul Social Democrat, 6% - pentru Mişcarea social-politică Ravnopravie, 4% - la sută pentru Partidul Popular Republican. Doar 15% din cei chestionaţi au “foarte mare încredere” în Partidul Comuniştilor.
Totodată, 43% din participanţii la sondaj au spus că au “foarte multă încredere” în biserică, 9% - în mass-media, 7% - în primărie, 10% - în Preşedenţie, 4% - în Guvern, 4% - în Parlament, 5% - în armată.
Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri pentru Parlamentul Republicii Moldova, 55 la sută din respondenţii sondajului s-ar prezenta la alegeri. Întrebaţi cu ce partid ar vota, doar 53% din cei chestionaţi au avut o opţiune. Dintre aceştia, 64,2% au declarat că ar vota pentru PCRM, 10,4% – pentru AMN, 8,4% - pentru PPCD, 6,6% - pentru PDM, 4,2% - pentru PSL, 3,1% - pentru PSD.
Sondajul „Barometrul Socio-Politic (BSP OMNIMAS), a fost efectuat pe un eşantion de 1027 persoane de 18 şi mai mulţi ani, din 12 localităţi teritorial-administrative din ţară. Eşantionul este reprezentativ pentru persoanele mature din ţară, exclusiv Transnistria.