Multe companii lituaniene de nivel naţional s-au transformat în regionale şi doresc să conlucreze cu cele din Republica Moldova, a declarat preşedintele Lituaniei, Valdas Adamkas, în cadrul forului de afaceri moldo-lituanian, desfăşurat vineri, 31 martie, la Chişinău. Potrivit lui, afacerile sunt cea mai activă parte a societăţii, pentru că aceasta este forţa care creează bunuri şi valori. În acest sens, preşedintele lituanian a menţionat că mediul de afaceri din ambele ţări poate aduce investiţii reciproce importante. Totodată, Adamkas a chemat agenţii economici să se gândească asupra concurenţei globale. „Trebuie create cât mai multe posibilităţi, pentru ca oamenii de afaceri din ambele ţări să se facă mai bine auziţi”. În cadrul aceluiaşi eveniment, preşedintele moldovean Vladimir Voronin, şi-a manifestat speranţa că această reuniune va contribui la formarea unei percepţii obiective asupra climatului de afaceri şi asupra oportunităţilor investiţionale existente în Moldova şi la realizarea unor parteneriate durabile între reprezentanţii comunităţilor oamenilor de afaceri. Voronin a spus că acest forum va ajuta partea lituaniană să-şi formeze o idee cât mai obiectivă despre R. Moldova şi despre condiţiile care le oferă ea pentru dezvoltarea businessului. Preşedintele moldovean a dat asigurări că oamenii de afaceri din Lituania vor beneficia de susţinere din partea instituţiilor de stat în activitatea pe care o vor desfăşura în calitate de parteneri de afaceri ai reprezentanţilor businessului din Republica Moldova. „Moldova a acordat o atenţie deosebită implementării unor politici orientate spre crearea economiei de piaţă deschise, competitive şi atractive şi spre integrarea în comunitatea economică internaţională. Toate aceste acţiuni urmăresc realizarea unui scop deosebit de important – asigurarea unei creşteri economice durabile”, a subliniat Vladimir Voronin. Tot vineri, în cadrul forului de afaceri, Camera de Comerţ şi Industrie a R. Moldova şi Asociaţia CCI a Lituaniei au semnat un acord de cooperare.