Președintele asociației „Lege și dreptate” solicită demisia șefului SIS

Președintele asociației „Lege și dreptate”, Marcel Darie, solicită demisia de onoare a directorului Serviciului de Informații și Securitate, pentru că a lăsat cetățenii „în fața crimei și fraudei în alegeri”. „Acum cetățenii sunt nevoiți să se mobilizeze de două-trei ori mai mult decât a fost de până acum, iar organele acestui stat nu mai sunt funcționale sau sunt corupte în întregime și totul va depinde de cetățeni”, a declarat președintele asociației într-o conferință de presă la IPN.

Marcel Darie a comunicat că în Republica Moldova există clanuri care lucrează pentru serviciile Federației Ruse. Potrivit lui, din anii 90’ până în 2009, a existat un acord de colaborare între Moldova și Rusia, prin care absolvenții de școli și licee plecau la cursuri de studii de cinci ani la academia FSB (Serviciul Federal de Securitate) din Federația Rusă. După absolvire, toate aceste persoane au venit în Republica Moldova, s-au încadrat în structurile statului, în special la Serviciul de Informații și Securitate, și, în prezent, se află în funcții importante în fruntea statutului. În cadrul Serviciului de Informații și Securitate există un clan întreg al absolvenților acestei academii, un clan care subminează activitatea statului Republica Moldova și lucrează pentru Federația Rusă, a declarat Marcel Darie. Președintele asociației „Lege și dreptate” a mai spus că banii cei mai mari vin în structurile de forță, reiterând că SIS a lucrat împotriva statului și că nu și-a îndeplinit obligațiile.

Președintele asociației „Lege și dreptate” a menționat că are sute de mesaje pe Facebook, prin care cetățenii reclamă situații în care absolvenții FSB-ului rus angajați la SIS, împreună cu reprezentanți de la MAI și din alte structuri de forță, au subminat votul cetățenilor. Pensionarii pot fi considerați victime față de care a fost săvârșit un abuz psihologic, respectiv „nu reprezintă cea mai mare grupare criminală de pe planetă”, a declarat Marcel Darie.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.