Președintele Igor Dodon își exprimă încrederea că inaugurarea misiunilor diplomatice la Chişinău şi Tokyo va contribui la consolidarea cooperării bilaterale. Poziția a fost exprimată la o întrevedere pe care șeful statului a avut-o, miercuri, cu ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii, transmite IPN.
„Am mulțumit pentru cooperarea în diverse domenii de interes comun, în special, în domeniul agricol, prin realizarea proiectului 2KR de acordare a asistenței tehnice, precum și am salutat interesul pentru majorarea exporturilor de vinuri ale întreprinderilor moldovenești în Japonia”, a declarat șeful statului.
Tot miercuri, Igor Dodon a avut o întrevedere și cu Guillaume Scheurer, ambasador al Confederaţiei Elveţiene în Moldova, cu reşedinţa la Kiev. Părțile au făcut schimb de opinii pe marginea agendei relațiilor bilaterale, șeful statului pronunțându-se pentru extinderea cooperării moldo-elveţiene și pentru valorificarea potențialului comercial-economic existent.
Oficialii au convenit asupra examinării posibilității de a organiza o vizită a președintelui Elveției, Johann Schneider-Ammann, în Republica Moldova, în toamna acestui an.