Republica Moldova salută discuțiile despre pace din Jeddah, Arabia Saudită. „Apreciem angajamentul SUA și al Ucrainei, inclusiv propunerea pentru o încetare a focului de 30 de zile”, a declarat președinta Maia Sandu.
„Drumul către pace necesită curaj și garanții de securitate reale pentru Ucraina”, se arată într-un mesaj al președintei de pe platforma X, transmite IPN.
Ca urmare a negocierilor care au avut loc marți în Arabia Saudită, între delegațiile de la Kiev și Washington, Ucraina a acceptat un armistițiu total de 30 de zile, la propunerea Statelor Unite ale Americii. Potrivit secretarului de stat american, Marco Rubio, „mingea e acum în terenul Rusiei”.
Presa internațională scrie că președintele american, Donald Trump, s-a arătat dispus să îl invite din nou în vizită la Casa Albă pe liderul ucrainean, Volodimir Zelenski. De asemenea, a transmis că plănuiește să discute săptămâna aceasta cu președintele rus, Vladimir Putin.