Premiul municipal pentru tineret a fost decernat la 13 tineri din Chişinău

Premiul municipal pentru tineret a fost oferit în acest an la 13 tineri din municipiul Chişinău, în domeniile ştiinţei, tehnicii, literaturii şi artelor. Premianţii au ridicat câte 10 mii de lei, un trofeu şi o diplomă. Alţi şapte tineri s-au ales cu menţiuni în valoare de 2 mii de lei, transmite IPN.

Primarul general, Dorin Chirtoacă, a declarat, în cadrul ceremoniei de premiere, că misiunea acestor tineri nu se încheie aici, la decernarea premiilor. Misiunea acestora este de a munci în continuare şi de a schimba lucrurile, pentru că viitorul le aparţine. Primarul a menţionat că, deşi sprijinul Primăriei este modest, este mai mult un gest simbolic, totuşi Primăria încearcă să-i sprijine şi îi apreciază.

Şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a spus că numărul tinerilor care participă la acest concurs este în creştere. „Ne bucură faptul că, în pofida dificultăţilor financiare, păstrăm această tradiţie de decernare a premiilor. Anul acesta a fost o concurenţă extraordinară. Prin aceşti tineri, care pun accent pe valoare, vom schimba şi imaginea societăţii, şi a ţării”, a spus şefa direcţiei.

Premianta Elena Minciună, magistru în filologie şi lector USM, a publicat un caiet de studiu „Limba greacă veche”. A muncit asupra cărţii timp de 2 ani şi a editat 50 de exemplare pentru biblioteci şi săli de lectură. „Este prima carte de limbă greacă veghe editată în Republica Moldova. Este un manual despre gramatica limbii greceşti, noţiuni de gramatică, sunt noţiuni de civilizaţie şi cultură greacă”, a spus tânăra.

Odri Bârcă, elevă la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”, care a luat Premiul în domeniul arte, a spus că deţine în palmaresul său trofee muzicale naţionale şi internaţionale. În 2013 a obţinut două trofee la concursurile de muzică din Ucraina şi Belarus. „Mă pasionează stilul jazz, dar cânt şi rock, şi pop, şi etno”, a spus eleva. Banii din premiu îi va investi în muzică, în lansarea unei piese.

Premiul municipal pentru tineret este decernat din 1996.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.