Premiul de stat în anul viitor va avea o valoare record de 1 milion de lei
Începând din anul viitor, 2007, Guvernul va acorda un Premiu de stat de o valoare record – 1 milion de lei pentru fiecare din cele 10 domenii: ştiinţe economice şi matematice; ştiinţe biologice, chimice şi ecologice; ştiinţe fizice şi inginereşti; ştiinţe medicale; ştiinţe agricole; ştiinţe umanistice, muzică şi coregrafie; literatură;
teatru şi cinematografie; artă plastică. Decernarea premiului va avea loc, o dată la doi ani, de ziua Independenţei R. Moldova.
Pentru selectarea pretendenţilor, evaluării şi pregătirii propunerilor în vederea decernării acestui premiu, în viitorul apropiat urmează să fie constituit, prin decret prezidenţial, Consiliul Naţional pentru decernarea premiului de stat, care va funcţiona o perioadă de 2 ani. Consiliul va fi constituit din 17 membri, inclusiv 8 propuşi de Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), 7 de către Guvern şi câte unul de către Parlament şi preşedinte. Ulterior, Consiliul Naţional va elabora regulamentul de activitate şi, în conformitate cu competenţele delegate, va încheia cu centre ştiinţifice şi experţi independenţi de peste hotare acorduri de evaluare şi expertizare a lucrărilor înaintate, în vederea asigurării transparenţei şi competitivităţii.
Ion Vârţan, consilier al preşedintelui AŞM, a declarat pentru Info-Prim Neo că expertiza internaţională va fi practicată pentru prima oară în procesul de acordare a Premiului de stat, din motiv că este „foarte greu să fii obiectiv într-o ţară mică de genul Moldovei, unde toţi sunt cunoscuţi şi cumetri”. De aceea, pentru fiecare domeniu vor fi încheiate câte două acorduri de efectuare a expertizei în alte ţări. Vârţan a exemplificat că expertiza pentru premiul din literatură ar putea fi realizată de către Academia Română sau Uniunea Scriitorilor din România. O astfel de evaluare va costa în jur de 100 mii de lei. În procesul de expertizare ar putea fi atrase, în opinia lui Vârţan, UNESCO, Asociaţia Academiilor din Europa, alte structuri importante.
Reprezentantul AŞM precizează că s-a procedat la majorarea radicală a valorii Premiului de stat din necesitatea de a o face comparabilă cu valoarea celor acordate de ţările vecine. El spune că premiul ediţiei anterioare de 25 de mii de lei, care în unele cazuri era împărţit între mai mulţi nominalizaţi sau acordat unui grup de persoane, era prea mic pentru a stimula realizări semnificative.
Cheltuielile ce ţin de decernarea premiului de stat şi de activitatea Consiliului Naţional vor fi incluse în Legea bugetului de stat pe anul respectiv.